iA


Finețuri cu Oitzarisme

Scris pe de Oana Filip

Să nu care cumva să credeți că prăvălia s-a transformat în boxa martorului de la tribunal. E o dorință, egoistă, ce-i drept, de a afla mai multe despre câțiva oameni mișto și ale lor proiecte.

photo (c) Radu Dumitrescu

Te-am cunoscut, virtual, de pe vremea când aveai un blog haotic. Ce s-a schimbat de atunci?

Cred că m-am maturizat puțin și am început să iau blogul mai în serios, mai ales după ce am început să le scriu fotografilor ca să le cer voie să-i public. Haosul ăla încă mai există dacă sapi adânc în blog, dar voi scapa de el ușor, ușor căci vremurile s-au schimbat, m-am lăsat de scris amintiri din copilărie și nici pozele cu femei goale făcute de fotografi ruși nu mă mai pasionează.

Cum te știe lumea mai bine: Oitzarisme sau Constantin Nimigean?

Mi s-a întâmplat să mă strige cineva pe stradă Oitzarisme, mai am câțiva prieteni care-mi zic uneori oe, dar cred că Nimigean s-a înfipt mai bine. Asta pentru că este un nume destul de rar întâlnit (mai există un domn, scriitor, Ovidiu Nimigean cu care-s concurent pe Google) și pentru că în continuare nu prea ai cum asociezi numele Oitzarisme (cu tz) cu un blog de fotografie. Sper să schimb asta în vreo 3 ani.

Ești un fel de Godfather în promovarea fotografilor?

Dacă aș fi făcut o școală de profil aș fi riscat să spun că da. Experiența mea constă în faptul că am văzut mii de site-uri de fotografi și fotografie până acum, mi-am făcut prieteni reali și virtuali printre deținători de aparate foto și pot să îmi dau cu părerea de multe ori despre anumite cadre, proiecte sau idei. Mi-aș deschide un chioșc în Cișmigiu unde să primesc fotografi să le dau sfaturi sau “s-a mai făcut asta”, “nu e bine așa, e plictisitor” sau alte lucruri subiective. Mai aștept însă vreo 30 de ani.

La ce-i bună fotografia?

Transmite stări, crează povești, te poate duce și aduce. Dacă mai face parte și dintr-un proiect e excelent, daca are și un statement este perfect. Eu cu partea asta mă ocup, m-am băgat pe o nișă a proiectelor foto unde, încetul cu încetul, încep și fotografii români să intre.

Cu ce proiect vizual de mândrești și ai vrea să ieși în lumea largă?

Cu revista mea draga Love Issue. Asta pentru că am reușit cu ajutorul a multor oameni să existe. Dacă aș moșteni o avere de la o mătușă îndepărtată aș face următoarele: festival de fotografie ”ca afara”, editură de cărți foto ale fotografilor mai puțini cunoscuți, agenție de proiecte foto unde m-aș ocupa de promovarea fotografilor de la noi în străinătate. I-aș plimba pe la diverse festivauri, i-aș înscrie la diverse concursuri și grant-uri serioase.

La ce îți place să tragi cu ochiul prin aparat?

Sunt un mare voyeur, îmi plac oamenii, dar nu pot să mă apropii de ei. Nu am reușit să mă descurc niciodată cu necunoscuți, iar tot ce trag în poze sunt prieteni sau oameni care nu mă văd. Am nevoie de un fotograf profesionist care vorbește cu oameni necunoscuți și-i trage în poze. Cam cum face omul ăsta: http://www.humansofnewyork.com – dacă aș trece de pragul ăsta, v-aș umple de povești interesante.

Care a fost magia de ai ajuns pe pagina unei galerii din NYC?

Nu a fost ceva extraordinar. Site-ul meu a prezentat încredere și în urma publicării unui articol a lui Sobek Ezvan, agenția care se ocupă de el s-a gândit că dă bine la pagina de Press. Cu domnul Sobek am mai schimbat și câteva mailuri simpatice și cred că magia prin care ajunge numele Oitzarisme prin diverse locuri este chiar comunicarea cu fotografii. Recomand tuturor celor care au bloguri foto să vorbească cu fotografii despre care scriu, pe care îi expun, habar n-au ce lucruri faine-i poate aștepta. Mă rog, am pățit să fiu refuzat sau să mi se ceară bani pentru publicare, dar am ”pățit” să și primesc diverse cadouri (vederi, cărticele, albume, foto) de la cei care au apreciat gestul. Cu mulți am rămas prieteni.

Love Issue a fost o încăptățânare egoistă sau ce?

(oarecum) Da. Am făcut un curs de design editorial și trebuia să îl folosesc la ceva, așa a apărut varianta online. Apoi am văzut că piața e săraca pe partea asta, așa am dezvoltat varianta online. Apoi am văzut că lumea dorea să simtă în mâini revista, nu numai în mouse. Apoi a apărut asociația Brain Fitness care m-au luat membru și am zis că trebuie să fie tipărită. Recunosc că am fost foarte stresat, m-am și grăbit pe alocuri, nu mi-am luat mulți oameni pe lângă mine ca să mă ajute pentru că nu-s un bun șef, dar feedback-ul primit mă va ajuta să merg mai departe spre…

O să o mai vedem pe rafturi?

…Love Issue #8 la care lucrez. Îmi voi face temele, voi avea mai mulți colaboratori, vor fi mai multe subiecte interesante, dar sper să fac rost și de bani de tipar. La partea de făcut bani nu mă pricep deloc și nici n-am să-nvăț vreodată. Îmi trebuie mătușa de la răspunsul de mai sus sau un om care să ma ia pe sus și să mă ajute.

De final…

Sper că n-am plictisit oamenii cu mesajul ăsta, l-am tot spus. Fiți atenți și la subiecte atunci când fotografiați și lăsați camera să vă fie doar ghid. Concentrați-vă mai mult la poveste decât la capacitățile tehnice ale aparatului. Gândiți-vă că sunteți cu un tip mișto sau cu o tipă mișto într-o mașină roșie și decapotabilă pe un drum liber pe faleză și că e normal să vă bucurați mai mult de companie și peisaj decât de mașină. (exemplul asta trebuia scris altfel).

Pe lângă întrebări, îi chinui pe oameni să îmi lase un mesaj.

Ai grijă de Iași că n-am apucat să ajung pe acolo și vreau să-l găsesc curat și cu oamenii frumoși așa cum îi știu de pe Internet. Și la mai multe interviuri scurte și la obiect, avem nevoie!

Zi și tu

opinii