iA


În căutare ti(m)pului viitor

Scris pe de Oana Filip

Pentru că-s mereu în contratimp, m-am hotărât să-i dau o șansă să ne cunoaștem. Mai bine. Da, Timpul. Uite, pe tipul ăsta aș vrea să-l cunosc. Să ne dăm întâlnire odată. Vin ca să-și înmoaie tonul. Sau la o bere ca să-l distrez cu mustăți din spumă. Am auzit că-l pui peste orice. Închide răni și zdrelituri. Chiar și pe alea din genunchi. Pansează dorul și lecitina din amor. Și conștiința reumatic-o tratează cu resemnare. Și dezolarea trece tot cu timpul, el. Și un El tot cu timp. Se-ndoaie timp cu uitare la jumătatea drumului de amintiri adunate într-o poveste în mai multe acte.

804387d465d625c303a216412104d79f

via

E un iubit tăcut, timpul ăsta, închis, nu-ți face complimente. Dar mereu se vede când a trecut peste tine. Cu drag. Cu nesaț. Cu neliniște. Cu dragoste neîmpărtășită. Cu furie.
Dar e un iubit bun, n-are gelozii, te-mparte cu iubiți provizorii, cu cei de consolare sau cu cei pe care-ai vrea sa ti-i uite viața până la moarte. Doar că și timpul, n-are răbdare să te-aștepte – ar vrea și el să știe ce-ai de gând cu el. De răpus iubiri, a tot făcut-o ca să te-ntremeze. Și-acum e timpul să ai timp pentru timp. De tine, de voi, de un El care vine ca să treacă, și trece fără să mai vină.

A venit timpul meu, e un El nerăbdător. A trecut deja testul întânirilor, mai are unele răni de-nchis. Dar se-ocupă. I-am pregătit așternuturi albe, miros a curat și nou, de-acum n-o sa-l mai uit cu telecomanda-n mână sau cu șase cărți trecute doar de 112 pagini. Timpul e singurul tip care nu m-așteaptă la nesfârșit.

I-am cerut mâna ca să-l folosesc la bine și la greu cu chibzuință. Și-am să-i dau lucruri de făcut, ca să nu m-aștepte-acasă în capul patului. Timpul meu e un El care mă va însoți. Nu va fi un trecător. De mâine… nu mai vreau să trag de timp, nici de timp mort n-am nevoie. De mâine, ba nu de-acum, acum, timpul meu e viu, și-a ucis trecutul. Îmi pregătește marea întâlnire. Cu timpul viitor.

Prin prăvălia asta au tot trecut oameni. Unii s-au uitat la rafturi, alții au revenit și câțiva s-au încumetat să își ia un scăunel și să îmi povestească. În scris, cum știu ei mai bine. În mod firesc, aș spune că articolul de față e un guest post, dar sună cumva superficial. E mai degrabă o bucățică de viață, scrisă  în 347 de cuvinte. Îi mulțumesc mult de tot persoanei respective că și-a făcut timp și pentru mine.

Zi și tu

opinii