iA


găsit-am

Scris pe de Oana Filip

Zilele trecute am făcut curat în dulapul pe care îl foloseam când eram la liceu şi în care erau doar lucruri de-ale mele.

Printre:
– copie de buletin,
– legitimaţie de la concursul de biciclete (am fost la faza naţională, s-a înţeles?),
– caietul de franceză din clasa a IX-a,
– două baterii de la walkman (amintiri, amintiri),
– o diplomă de care nu am ştiut şi nici nu-mi amintesc,
– un portofel nou şi gol,
– temele pe care le aveam de făcut cu Meghan la engleză (o profă foarte tare din Chicago)
– carnetul de elev vizat pe 2004/2005 şi multe altele

Am găsit colecţia de capace de la Duo Fruo. Altfel zis, de la un suc bun, care se vindea doar la sticlă de jumătate. Erau mai multe sortimente: cireşe, piersici, mere, struguri, dar ce era cu adevărat fain în privinţa băuturii erau mesajele scrise pe interiorul capacelor: „Aşa cum vreau”, „Şterge-o!”, ” O zi bună!” ş.a.
Am mai găsit pliantul de la Burg Kronberg, un palat pe care l-am vizitat anul trecut în Germania. În interiorul lui era biletul de intrare şi un flyer cu informaţii despre ghidul care o să ne prezinte istoria clădirii.
Tot în dulapul de care ziceam mai devreme erau şi două fotografii cu Fil la vârsta de 3-4 ani. Destul de ciudat pentru că nu ştiu cum au ajuns acolo. Fil, vrei să le recuperezi? 🙂

În timp ce aruncam, selectam din mormanul de lucruri mi-am dat seama că mi s-a făcut dor de patul de acasă (când zic acasă mă refer la Fălticeni), de uşa de la camera pe care stă şi acum scris mesajul meu şi al Simonei, de biroul la care scriam, de desenul lipit pe tavan.
Multe din ele au rămas, la fel ca şi senzaţia de bine pe care o am aici. 😀

Comments

comments