Asta-i întrebarea care ne mănâncă sufletele, nervii, puţinul creier rămas, răbdarea. Marea dilemă după trei ani de facultate. Ce naiba faci după? Bine, există varianta asta brută cu „Dude, mă duc la master!”. Prin toamnă mergea, dar acum s-a cam îngroşat gluma şi nu prea mai ţine.
Ok, master, dar care? Unde? La ce universitate? Încotro e mai bine să pleci sau nu-i bine nicicum? Pleci în Bucureşti cu şapte variante de joburi pe care eşti dispus să le accepţi mai devreme sau mai târziu, rămâi in Iaşi că eşti mai comod din fire, pleci prin UK că ţi-e lehamite de plaiurile româneşti? Toate astea îs de fapt nişte întrebări care ne mănâncă ficaţii pe de-a-ntregul.
Se vede pe feţele noastre cât suntem de obosiţi, de plictisiţi, de fără chef, de nu-vreau-s-o-dau-iar-în-bară (asta dacă am dat-o deja).

Pentru unii e clar: au urât CRP-ul de le-au sărit capacele şi o să plece mâncând pământul de aici. Pentru alţii e tot clar, dar mai greu: vor să încerce în afară, poate prind o bursă şi fac şi un master mai acătărea. Pentru ceilalţi e neclar şi frustrant: le-a plăcut facultatea, ar pleca în capitală pentru un job în domeniu, dar în acelaşi timp nu s-ar încumeta să lucreze 12 ceasuri pe zi (asta fără pauza de prânz şi drumul dus-întors).

Pun pariu că dilema asta i-a scos din sărite pe toţi care au ajuns în semestrul doi, din anul trei, la facultatea pe care au urmat-o.
Întreaba dureroasă e: când găseşti răspunsul mulţumitor care să te lumineze?

În fotografie e Amelia. Am ales-o pentru că nici ea nu ştie ce o să facă. Expresia ei e mai mult decât sugestivă, dar la fel de plăcută. 🙂
Cheers!

Comments

comments