de pus în bibliotecă
Scris pe de Oana Filip
Pe Dan C. Mihăilescu l-am citit de curând. Dacă nu mi-ar fi fost recomandat de Adriana, probabil nu-mi pica în mână cartea lui. Nu în perioada asta, în care citesc oarecum haotic.
„Cărţile care ne-au făcut oameni” e o lectură cel puţin plăcută. Aş îndrăzni să spun obligatorie, dar s-ar putea să sune cam pompos şi nu vreau. O colecţie frumoasă de gânduri asupra unor cărţi formatoare, care i-au modelat într-un fel sau altul pe Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Mihai Măniuţiu, Victor Rebengiuc…Mă rog, sunt vreo 19 la număr.
Sunt fragmente de-a dreptul savuroase, care te împing de la spate spre bibliotecă. Îţi trezesc o sete de lectură nemărginită, un dor nebun de a simţi printre degete foi de diferite dimensiuni.
Am vrut să vă redau câteva rânduri din colecţia de eseuri, însă m-am oprit la timp. Mi-am dat seama că nu pot selecta. Aş fi nedreaptă, orice aş transcrie aici. Aşadar, vă las doar cu îndemnul de a citi şi cu o vorbă a autorului, chiar în cap de listă: „Frumoasă carte a ieşit, zău aşa!”
A, încă 2 chestiuni: l-am văzut pe Dan C. Mihăilescu la conferinţa de la Iaşi „Muzele scriitorului român”. A fost o întâlnire pe care aş compara-o cu o cafea scurtă şi tare. M-a ţinut captivă timp de o oră. Am râs, am aplaudat, am aflat poveşti care mai de care despre autori români şi femeile din viaţa lor, am apreciat umorul ştrengar pe care l-a dozat înţelept, dar mai ales omenia şi bunătatea care a reieşit din fiecare cuvânt, din fiecare gest. Şi a avut de amândouă, credeţi-mă pe cuvânt.
p.s. Am şi autograf. Muhaha! 🙂