Să ne stabilim din start poziţia. Suntem chiriaşi, împăcaţi oarecum cu ideea că vom rămâne mult timp în breasla asta. Am stat 4 ani într-o zonă bună, cu un parc mare în faţa blocului, cu un câine (Lupi, pentru cunoscători) gras şi blând, cu o pisică roşcată şi vecini liniştiţi, la locul lor.
Nu am avut probleme cu apa, gazul, întreţinerea şi alte chestiuni de astea gospodăreşti. Într-un cuvânt, ne-a fost bine.

Astăzi, apartamentul de la parter (aspect destul de neplăcut) e scos la vânzare. Ba mai mult, e gata să fie locuit de proprietar. Cât pe ce era să scriu noul proprietar. Ar fi fost greşit. Noi am fost chiriaşi.
În camere a mai rămas niscaiva mobilier şi alte lucruri nesemnificative. Deşi e aproape gol, apartamentul ăsta e doldora de amintiri. Imaginaţi-vă Wikipedia listată şi o să înţelegeţi cam cât de multe sunt. Fiecare bucăţică are o poveste, e ca o piesă dintr-un mare puzzle, completat în 3.

Mâine plec de aici. Nu prea departe, doar la o staţie distanţă. Apartamentul în care mă mut e la etajul 4. Ca să vezi diferenţă de nivel. La propriu.
Oamenii cu care voi locui nu mai sunt aceeaşi şi cu siguranţă nu pot să prevăd ce mă aşteaptă. Ştiu doar că o să fie bine, indiferent ce presupune binele acesta care se plimbă de vreo câteva zile prin mintea mea.

Cu ocazia asta, în curând o să vă arăt poze cu parcuri pline de copii. Alea cu Lupi vor rămâne doar în telefonul meu. El încă nu ştie că plecăm. Să vezi atunci supărare!

Comments

comments