*Sună îngrozitor, nu-i aşa? Ia luaţi şi citiţi cu încredere. Vă dumiriţi înainte de final.

Mădălina, aka tipa cunoscută din jocul intern al agenţiei BORŢUN●OLTEANU „Cine o face pe Mădă să râdă?”, mi-a trimis la domiciliul din buletin revista „The Institute”. E adevărat că poate fi citită şi online, dar n-are la fel de mult haz. Sentimentul de a o răsfoi şi de a te uita la aceeaşi imagine de vreo 5 ori e de-a dreptul sublim.

Iar pentru că eu terminat-o de lecturat în ziua în care am primit-o, m-am gândit că ar fi frumos să împărtăşesc super senzaţia asta şi să o fac cado’. Nu oricum, se înţelege.

Am născocit un fel de concurs (?) chiar la prezentarea celor din PRIME Iaşi. Le-am spus participanţilor din sală că „The Institute” e un fel de răsfăţ de care prea puţini au parte şi că e doldora de articole foarte faine, pe care le poţi decupa şi lipi pe pereţi.

Le-am povestit două vorbe şi despre proiectele premiate la Gala Societății Civile, iniţiativă al cărei ecou a ajuns şi la Iaşi. Am menţionat şi de Rusu+Borţun + printurile mişto de la pp. 44-63. Ba chiar am fost un pic „tragică” şi am recunoscut că revista e de găsit doar în Bucureşti, aşa că ar fi bine să participe la concurs.

În momentul respectiv, cineva a căzut de pe scări. La propriu. Nu a păţit nimic. Mă gândesc că din cauza emoţiilor şi a dorinţei nestăvilite de a câştiga publicaţia. 🙂

Paşii sunt simpli, că doar unde s-a mai pomenit competiţie pe Facebook cu probleme de matematică?

1. Like la pagina de FB a organizaţiei PRIME Iaşi
2. Mesaj cu feedback despre întâlnirea din seara asta.

3. Un tag frumuşel.

Selecţia o fac după capul meu, aşa că cine vrea regulamente cu 1.1 şi 1.1.1. mai bine merge la culcare. Iar acum, ca să încurajez şi mai mult participarea la năzbâtia asta, voi mai îndruga una două idei.

• E al doilea număr „The Institute” care îmi ajunge în braţe. Adică am reuşit să trec de perioada în care ştergeam constant revista de praf, atât îmi era de dragă.
• Conţinutul e generos şi bine scris. Când zic „bine scris” nu mă refer la corectitudine, sens şi alte asemenea. Mă gândesc mai degrabă la insighturi ca motivaţional, încurajator, optimist.
• Te încearcă un sentiment de „şi eu fac parte din poveste”. Citind, ai senzaţia că trăieşti tot ce pricepi din rândurile din faţa ta.
• E un amestec echilibrat de articole scrise cu şi despre breasla advertisingului, brandingului, comunicării, dar şi despre iniţiative, proiecte de arhitectură, resurse de tot soiul.

Mă aştept la o puzderie de mesaje. Cine nu scrie, nu câştigă. Cine nu câştigă, nu citeşte „The Institute”. Adică pierde. 

Comments

comments