iA


sunttanar.eu

Scris pe de Oana Filip

Ioana s-a ţinut de cuvânt şi a trimis mail tuturor celor care şi-au luat un angajament. Pentru cine nu ştie despre ce vorbesc aici, tot ce trebuie să reţineţi în primă fază este că 80% din tinerii din România suferă de anomie. Asta înseamnă că au dificultăţi serioase în construirea propriei identităţi, că le este greu din cale-afară să devină autonomi sau să aibă acţiuni eficiente în cadrul societăţii.

Ideea proiectului sunttanar.eu a pornit în cadrul evenimentului 11even Iaşi. Pe 11 noiembrie 2011, Ioana ne-a pus pe tavă câteva poveşti cu şi despre tinerii din ţara în care trăim. Chiar dacă pe unii dintre noi ne roade dorul de ducă, asta nu înseamnă că nu ne putem implica în această frumoasă iniţiativă.

99 de persoane au dat exemple mai mult sau mai puţin concrete despre modul în care se pot implica în viaţa tinerilor din RO. În ceea ce mă priveşte, am scris că pot livra traininguri şi workshopuri gratuite. Mi-ar face mare plăcere. 🙂

Proiectul e în stadiul în care are nevoie de:

  • oameni curajoşi care să completeze angajamentul de pe site
  • sprijin din partea oricui
  • promovare, fără costuri (share, share, share)

Ioana ne ţine la curent cu toată situaţiunea şi ne ajută să facem următorii paşi împreună. La momentul actual, suntem invitaţi să spunem lumii întregi ce realizări am avut cu tinerii din RO.

Cineva mi-a spus cu atâta încredere şi hotărâre că înainte de a avea pretenţii să primeşti ceva, orice ar fi, e înţelept ca mai întâi să oferi.
Cred că aţi intuit deja întrebarea pe care urma să o adresez. 🙂 

Comments

comments