Decât o Revistă, direct acasă
Scris pe de Oana Filip
Am ratat ultimul număr DOR şi am hotărât că nu vreau să mai repet experienţa. Nu pentru că nu aş fi putut dormi din cauza asta, ci pur şi simplu pentru că simt că am pierdut câteva poveşti frumoase. Am recuperat o parte din ele prin informaţiile generoase pe care mi le-au redat prietenii, însă asta m-a determinat să fiu şi mai curioasă în privinţa subiectelor din NR. #7.
Legat de această chestiune, citisem un articol pe blogul lui BTO, în care explica cât se poate de limpede de ce e bine/recomandat/sănătos să îţi faci un abonament la orice fel de revistă. Recunosc că m-a influenţat şi că ieri am reuşit să fac ceva înţelept: mi-am cumpărat online abonamentul individual DOR.
Asta înseamnă, după cum spun cei de acolo:
Primești câte un exemplar din cele trei ediții DoR din 2012, de îndată ce ies din tipar.
Conţine: 3 reviste + expedierea prin Poşta Română. (Dacă preferi să iei revistele de la redacţia DoR, specifică asta în caseta de mesaje.)
Avantajele abonamentului Individual: economiseşti bani şi un drum până la librărie, primeşti…
Iată şi dovada, dacă (mai) era cazul.