Primăvara asta a venit la pachet cu o grămadă de lucruri bune. Trezitul la ora 07:00 (fără alarmă sau alte sunete stridente), zilele mai lungi şi mai senine, plimbările la pas. Toate îmi oferă un sentiment plăcut de linişte şi de entuziasm deopotrivă.
Mă fac să mă bucur de lucruri mărunte, printre care mişcatul din picioare pe ritmul unei melodii care îmi răsfaţă urechile e de departe cel mai frumos. În ultima săptămână, mi s-a întâmplat să mă surprind zâmbind fără cine ştie ce motiv. Am evitat elegant să mă chinui să aflu cine ar putea fi vinovat de una ca asta.

Astăzi, în timp ce stăteam la poveşti cu echipa care coordonează 11even Iaşi, mi-am dat seama (oare pentru a câta oară?) cât e de îmbucurător să ai pe-aproape oameni curajoşi.

De curând, cineva mi-a spus două vorbe ruşinos de frumoase în legătură cu prăvălia asta, încât acum stau câteva secunde bune cu degele în aer, înainte să le arunc pe taste. Mulţumesc!

Câteva fotografii făcute în joacă au trezit în mine dorul de oameni dragi, plecaţi departe.

Mă cam feresc de unele recomandări, dar am senzaţia că ultima pe care am făcut-o va oferi unor persoane o super experienţă. Cel puţin aşa îmi place să cred.

Totul e bine când ziua se termină cu două-trei pagini dintr-o carte de beletristică. Iar când nu e cartea, să fie măcar melodia.

p.s. Atunci când e rostit cu sinceritate, „Mulţumesc” rămâne în continuare un cuvânt plin de emoţie.

Comments

comments