iA


Despre pasiunile adevărate

Scris pe de Oana Filip

Cunosc puţini oameni pasionaţi de ceva. Sau mă rog, oameni care nu au lăsat să se aşeze praful pe pasiunile lor, indiferent care ar fi. Anca a cântat la vioară, dar din habar n-am ce motive a lăsat-o deoparte. Simona a vrut să se facă balerină, dar nimeni nu a înţeles asta la momentul potrivit. Andrei a avut o formaţie de muzică rock, dar nu a mers. Claudia a dansat nu doar prin discoteci, ci şi la concursuri. Acum nu mai face asta. Eu am fost la competiţii naţionale de biciclete, iar de atunci nu m-am mai urcat pe o şa. Toate exemplele astea îmi amintesc de filmul „Le concert” semnat de Radu Mihăileanu.

Pe de altă parte, ştiu şi câteva persoane care fac toate eforturile necesare pentru a nu renunţa la pasiunile lor. Adriana şi Marius călătoresc prin locuri uitate de lume şi de timp. Mihaela încă mai ia chitara în braţe. Andrei a rămas devotat fotografiei, ba chiar se perfecţionează în asta. Alexandru merge până la Tomeşti pentru o oră de tenis jucată în aer curat.

Board „Words”

Cred că astea sunt pasiunile adevărate. Pasiuni care ne individualizează, în care investim fără să ne plângem, pe care le împărtăşim cu cei dragi, de care suntem cumva mândri. Ne caracterizează, sunt ale noastre, reprezintă o parte din noi şi ne place să povestim despre ele. Celelalte care intră în oala asta pompoasă a marketingului, brandingului, PR-ului, copywritingului şi ale altor domenii cu finalul „-ului” sunt mai degrabă joburi şi mai puţin pasiuni. Număr pe degetele de la o mână oamenii cu adevăraţi înnebuniţi după jobul pe care îl au şi care nu simt nevoia să fie atât de declarativi în privinţa asta. Sunt ăia buni, ăia care lucrează mai mult decât media, ăia care nu au o problemă când fac chestii „peste”, ăia care ştiu că în final câştigul e cumulat şi e al lor.

Mi-aş dori ca fiecare dintre noi să aibă un sertar ca #astăzimi-aplăcut şi să pună acolo nu doar reuşite profesionale, ci şi personale. Să îngrămădească ore întregi pe care le-au dedicat pasiunii lor. Provocarea îmi este adresată în primul rând mie. Nu am mai scos racheta de tenis din husă din aprilie, în schimb o văd zilnic cum stă leneşă în dulap.

A, încă ceva: mai ştiu persoane care se dau de gol cu privire la pasiunile lor. Pe profilul de Facebook am găsit suficiente indicii care mă îndreptăţesc să spun că sunt interesaţi de lectură, psihologie, artă ş.a..

Cred că citatul lui Voltaire spune în doar câteva cuvinte ce am spus eu în cinci paragrafe:

„Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi, te afli în ambele tabere.”

Zi și tu

opinii