Înlocuiesc agendele cu imagini
Scris pe de Oana Filip
Cineva mi-a spus de curând că obișnuiește să noteze cam tot ce are de făcut. Asta o ajută să nu care cumva să omită vreun lucru, dar mai ales îi oferă un sentiment plăcut de împlinire. De fiecare dată când taie ceva de pe listă se bucură ca de o reușită. Preluase modelul de la Grapefruit Iași.
Mie nu (prea) îmi plac agendele. Am vreo patru acasă, dintre care doar una a reușit să mă convingă să o deschid mai des și să mai și scriu în ea. Prefer caietul Moleskine, tocmai pentru că nu are dungi și numere și semne și litere și arc. Are foi mai late decât caietele normale și se îndoaie suficient de ușor încât să îl îngrămădesc în geantă. Oricum, nici pe ăla nu prea notez task-uri. Mă lungesc cu idei, cu mini eseuri, altele.
Cu alte cuvinte, eu nu prea țin șirul lucrurilor pe care le fac într-o zi. Ca să nu mai spun de o săptămână sau o lună. Doar dacă e vorba de ceva de amploare, ceva care mi-a mâncat mult timp și nervi (?), ceva care se materializează, ceva mare. Astăzi, trăiesc sentimentul ăsta și încep să îmi amintesc că rezultatul a apărut organic, a fost un lanț întreg de pași, de etape, pe care le-am conștientizat mai mult sau mai puțin. Rezultatul există, deși sunt convinsă că trebuie să mai treacă ceva timp până să înțeleg mai bine procesul prin care am trecut.
De notat nu știu dacă o să-mi notez nici de acum înainte. În schimb, o să îmi aleg câte o poză care să îmi amintească de pașii ăia pe care i-am făcut. Pentru contextul de față, imaginea de mai jos e suficient de grăitoare.
