iA


Cât de mult credem în valorile personale?

Scris pe de Oana Filip

Trec printr-un proces destul de introspectiv, pe care (recunosc) l-am subevaluat. Mă îndeamnă să fiu transparentă ca apa de izvor deoarece doar aşa voi putea să iau deciziile potrivite şi să aleg pălăria care îmi şade cel mai bine. Este vorba despre setarea valorilor personale şi respectarea, respectiv asumarea lor.

Deşi la prima vedere e vorba despre un calup de foi pe care apar tot felul de întrebări şi nimic mai mult, lucrurile se schimbă în momentul în care iei pixul în mână. „Cine sunt?” nu mai reprezintă o bagatelă, „Ce îmi doresc?” devine deja o provocare mare cât casa, „Ce îmi place?” nu e atât de limpede pe cât ar putea să pară, „De ce ai nevoie?” mă pune pe gânduri ore în şir, „Care sunt cele mai importante valori?” îmi dă două palme părinteşti peste cap şi mă avertizează că trebuie să diger bine întrebarea înainte să scriu.

via

E un maraton nebun în care pot să mă lovesc rău de tot. Fără câteva repere sănătoase, fără o viziune conturată cât de cât, fără să nu iau în considerare de unde am plecat, fără să fiu deja conştientă de o serie de lucruri, risc să fiu superficială. Şi ce poate fi mai rău decât să mă mint singură?

Una peste alta, cuvintele astea mari pe care le folosim (ţel, prietenie, etică, integritate, stabilitate, afecţiune, implicare ş.a.) pot fi pe cât de motivante pe atât de alunecoase. Dacă rămân blocate la un nivel banal, de simplă verbalizare, nu la o potrivire ca într-un puzzle, în care o piesă nu poate fi pusă în două locuri, nu ne vom cunoaşte prea curând.

Comments

comments