Anul ăsta vine la pachet cu multe semne de întrebare. Unele pe care ştiu cum să le transform în puncte (unul, nu mai multe), altele la care încă mai cuget. Din prima grădină face parte tenisul. De el sunt sigură că o să mă ţin ca scaiul de haine. Nu musai cu antrenor, cu parteneri de joc egali sau care mă bat măr. Nici cu abonamente care să mă oblige, moral şi financiar, să fug spre teren într-zi sau alta, la o oră sau alta. De fiecare dată când o să simt nevoia să îmi exersez serva, să am un rever mai hotărât, să joc la scurt fără sentimente, să alerg mai puţin şi mai inteligent, o să îmi iau echipamentul în spate şi o să simt zgura o oră sau două, cât voi rezista. Voi anula întâlniri, voi amâna şedinţe, voi chiuli de la evenimente. Tenisul va fi pe primul loc, imediat după ce îmi găsesc un apartament în care să mă mut.

Sportivă şi competitivă am fost dintotdeauna, aşa că decizia de a investi mai mult în mişcare şi sănătate a venit natural. Bine, recunosc, mi-am dat seama, o dată în plus, că nu puţine au fost situaţiile în care am renunţat la plăcerile mele pentru încăpăţânările altora. Şi asta mai mult din cauza intensităţii din voce, nu musai din argumente.

Articolul ăsta e mai mult pentru mine şi mai puţin pentru voi. Totuşi, dacă rezonaţi cât de cât cu ce am înşirat aici, poate ar fi bine să schimbaţi ceva, ce doar voi ştiţi.

N.B.: dacă mişună pe aici vreun doritor de a bate mingea de tenis nu cu peretele, ci cu un partener care promite că e harnic pe teren, daţi de ştire şi poate ne jucăm împreună.

Comments

comments