iA


Bucuria de a reuşi

Scris pe de Oana Filip

Seth Godin

via

Reuşita, în contextul de faţă, e reprezentată de câteva victorii mici, care mi-au arătat, o dată în plus, că se poate şi se poate bine. Că ea, chiar dacă acum nu are cine ştie ce însemnătate, o poate căpăta fără doar şi poate. Că, a reuşi nu presupune automat cine ştie ce câştiguri materiale. Că, există mulţi oameni cărora le iese doar pentru că sunt perseverenţi. Că, mai important decât orice e să o împărtăşeşti şi să vezi că se mai bucură şi alţii pe lângă tine. Chiar dacă nu o spun în gura mare, ci doar zâmbesc aprobator. Uneori, până şi like-urile parcă au ceva de transmis.

Astăzi, m-am convins că veştile bune mai trebuie şi căutate, nu doar aşteptate ca trenul în gară. Că, nu de puţine ori, aduc cu ele 15+ telefoane, multă răbdare, o durere de cap soră cu migrena. Că toate astea se uită şi că în final bucuria, reuşita, victoria, fiecare în parte şi toate la un loc rămân la fel de savuroase.

Doar dacă sunt molipsitoare şi pentru ceilalţi, desigur.

Comments

comments