iA


5.000 de km şi ce am învăţat din ei

Scris pe de Oana Filip

Încă nu am învăţat că unele întâmplări merită scrise. Oriunde. În agendă, în telefon, pe o bucată de carton. Deşi le-am avut pe toate la îndemână, minus cartonul, nu am notat nimic. Am zis că ce e important rămâne lipit de mine şi de minte.

11377279_10200918567882729_5144478894500509826_n

Dacă e să adun şi excursia din Budapesta, probabil că cifra din titlul ar trebui modificată consistent. În schimb, nu e vorba despre numere, ci despre întâlniri. Iar cele mai profunde le-am avut în Berlin. Nu doar cu gazdele de acolo, ci cu un oraş întreg. Cu o comunitate. Sau mai multe.

Am învăţat sau mi-am amintit, nici eu nu mai ştiu, că formarea unei comunităţi nu mai este suficientă. Nici măcar consolidarea ei.

Am învăţat că e nevoie ca aceste micro-comunităţi, pe care le avem şi noi în Iaşi, să se întâlnească la aceeaşi masă. Şi să nu rămână cu văzutul la ochi, ci să construiască mai departe.

Am învăţat că fără curaj rămânem la masa de care spuneam mai sus. Că ne împiedicăm de discuţii, de păreri şi uităm că nu de asta ne-am dat întâlnire.

Am învăţat că fără să ştim unii de alţii ni se va părea mereu că „nu se întâmplă nimic” sau că „nu ai cu cine”. Altfel spus, creatorii ar trebui conectaţi prin iniţierea unor poduri comune, a unor triburi.

Am învăţat că oricine are nevoie de ajutor, într-o formă sau alta. Cei care construiesc, cei care organizează, cei care facilitează, cei care strică ce-au făcut primii.

Mă bucur şi simt că există un soi de maturitate a comunităţilor din Iaşi. Că pe lângă faptul că ele există per se, oamenii încep să se întrebe cum pot să obţină mai mult ca să ofere pe măsură. Hai să găsim răspunsurile împreună.

Zi și tu

opinii