alo, recrutarea?
Scris pe de Oana Filip
He, he, iar a venit toamna, iar odată cu ea şi multe lucuri buuune. Da, da, nu ridicaţi o sprânceană. Unul dintre ele e recrutarea. Nu orice fel de recrutare, nu vă grăbiţi aşa! Puţintică răbdare, vă rog!
E vorba de PRIME Iaşi, iar ca să folosesc varianta scurtă: ONG de PR şi Comunicare, cu un portofoliu mişto de proiecte şi evenimente, cu oameni care înţeleg şi trăiesc voluntariatul în fiecare zi, cu glume care se transformă în cultură organizaţională, cu 3 departamente legate mai ceva ca mărgelele pe aţă, cu un sediu uber cul în clădirea Romtelecom din buricul Iaşului şi cu o atmosferă pe cinste.
Noi nu-ţi promitem câte-n lună şi în stele (avem caracter, dom’le!), dar te asigurăm de următoarea chestiune: o să ai parte de cea mai utilă, frumoasă, plăcută, provocatoare experienţă din perioada facultăţii.
Şi dacă tot ţii morţiş să ridici sprânceana aia şi ţi se pare că astea-s vorbe goale, ia vino tu la prezentare, pe 12 octombrie, ora 20:15 în amfiteatrul Titu Maiorescu (sala II8) din Corpul A al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.
Ne cunoaştem acolo, stăm de vorbă, îţi povestim ce mai facem. S-a făcut? 🙂
Dacă nu eşti prea leneş, trage o privire şi pe articolul scris de echipa care organizează recrutările în acest an. O să-ţi placă. Voila!