Parisul mi-a plăcut din muuulte puncte de vedere şi mi-a displăcut doar din câteva. Grija faţă de turişti o poţi remarca la tot pasul, iar dorinţa de a te ajuta să te simţi cât mai confortabil într-un oraş atât de haotic e fără margini.

Unul din avantajele majore pe care le-am avut a fost acela că o prietenă de origine franceză, care vorbea cursiv engleza, germana şi un pic de română, ne-a ajutat să nu pierdem timpul degeaba. Ştia cele mai scurte drumuri de la un monument turistic la altul, cum poţi beneficia de reduceri sau că în prima duminică din lună intrările la toate muzeele din Paris sunt gratuite.
De acolo şi cozile imense la Muzeul Luvru, Catedrala Notre Dame, Turnul Eiffel şi chiar pentru plimbarea cu vaporul pe Sena. Celălalt avantaj a ţinut de vremea călduroasă de care am avut parte în toate cele 4 zile, prilej cu care am bătut în lung şi-n lat capitala celor care vorbesc repede şi gesticulează pe măsură.

Mi-au plăcut la fel de mult şi toţi cititorii curajoşi din Paris. Cei desculţi de pe malul Senei, cei care stăteau în poziţii incomode în metrou, cei din parcuri, cei care ţineau într-o mână lesa de la câine, iar în cealaltă cartea şi cei foarte sportivi, care citeau din mers şi reuşeau să nu se împiedice.
Bineînţeles, brânzeturile şi vinul parizian sunt de mare clasă, la fel cum şi ciocolata se păstrează în poziţiile fruntaşe ale clasamentului meu turistic. 🙂

Ce nu mi-a plăcut ţine mai mult de neglijenţa oamenilor şi nu de serviciile prestate. Mizeria şi lipsa coşurilor de gunoi (invers cred că era mai bine), precum şi încălcarea gravă a regulilor de circulaţie sunt singurele „reproşuri” pe care îndrăznesc să le menţionez aici. Cele din urmă m-au şocat mai tare, având în vedere că îmi era frică să traversez strada singură.

Mai multe lucruri despre Paris nu se pot spune, însă se pot simţi. Am rămas cu un mare „:D” pe faţă şi cu o melodie în cap.

Comments

comments