Moștenirea e ce alegi să porți cu tine mai departe
Scris pe de oana
Zilele astea de sărbătoare pascală m-au adus în mai multe rânduri la țară, la bunici. Doar că bunicii nu mai sunt, iar asta m-a pus pe gânduri într-un fel nou. Nu am mai plonjat în ce a fost, ci în ce este. Și, mai ales, în ce duc mai departe. Iar de acolo am meditat profund la ideea de moștenire.
Cred cu tărie că sunt multe forme de a lăsa ceva în urmă și că nu e nevoie de vreun podium pentru asta. Fiecare e valoros, fiecare contribuie, fiecare modelează. Poate fi o conversație pe care ai purtat-o pe o bancă de beton, când priveai marea alături de cineva drag, poate fi un schimb de mesaje care trece mult de ecran, poate fi o îmbrățișare strânsă care vorbește de la sine, poate fi un gest pe care l-ai făcut firesc și care a avut ecou timp de decade, poate fi o poveste pe care ai scris-o și a mângâiat multe inimi. Poate fi orice.
La țară, într-un sat cu dealuri, văi și oameni gospodari, deși casa este goală pentru că nu îi mai pe bunicii de pe mamă de 6 (bunica), respectiv 15 ani (bunicul), curtea a fost plină de mai multe generații. O parte din copiii lor, copiii acestora și câțiva dintre copiii celor din urmă. Trei generații laolaltă, care ne-am bucurat de tot ce ne oferă locul cu pricina. Căbănuța din lemn în care mâncăm atunci când vremea e blândă, prispa pe care încă mai dezbatem, plimbarea în grădină ca să ne mai odihnim privirea la linia orizontului, narcisele care se strecoară pe lângă gard, iedera care se întinde leneșă cât poftește, prunii văruiți proaspeți, merii care sunt aproape în floare. Și casa, cu tot ce este ea, încă mai poartă spiritul lui Gheorghe și al Valeriei și este, în sine, un univers fascinant.
Zilele astea, am conștientizat că moștenirea din perioada sărbătorilor de Paște este felul în care alegem să ne adunăm și să onorăm timpul petrecut împreună, care se nuanțează cu fiecare dintre noi. Unii îl dilată, alții îl comprimă, unii îl adâncesc, alții îl aleargă. Continuăm să manifestăm ceva din identitatea bunicilor, iar în felul acesta ne amintim că suntem suficienți așa cum suntem și că moștenirea e ce alegem să purtăm cu noi mai departe. Avem din plin ce. 🤍