iA


m-au obligat

Scris pe de Oana Filip

Ieri seară am venit cu trenul acasă. Drumul mi s-a părut scurt, mai ales pentru că ascultam Reamonn în galene sau pentru că eram singură în compartiment. În doua ore m-am gândit la multe lucruri: de la faptul că începe imediat şcoala, la cum ar fi să fiu plecată în Belgia, la cât de gol era parcul din faţa blocului (de la Iaşi) şi până la cum m-au obligat să scriu cu mâna dreaptă când eram în clasa I.

Da, da, despre ultimul aspect o să vorbesc acum. Nu de alta, dar mi-am dat seama (încă o dată) că sistemul era imbecil de pe atunci şi că eu am regrete chiar şi astăzi. Ţin minte perfect vocea doamnei învăţătoare care mi-a urlat suav în ureche că: „Nu e frumos să scrii cu mâna stângă.”
Atunci se purta frumosul dom`le! De parcă pe mine mă interesa ce anume etichetau ei ca fiind frumos sau nu.

Stângaci din născare, am fost nevoită să învăţ să ţin stiloul în mâna dreaptă. Bineînţeles că rămâneam mereu în urmă la dictare şi eram nevoită să trişez. De fiecare dată când pleca dascălul de lângă mine mutam repede stiloul din mâna stângă în mâna dreaptă ca să o ajung din urmă pe colega mea de bancă. N-a durat prea mult! M-a văzut, m-a certat şi m-a mutat în prima bancă pentru un semestru. Vroia să fie sigură că nu mai scriu niciodată cu stânga. Probabil o făcea să doarmă mai liniştită noaptea şi să fie mândră de „realizările” ei.

Am trişat cât de mult am putut, dar într-un final a trebuit să fac cum „era frumos şi bine”. M-am obişnuit cu gândul că trebuie să accept. Nu în totalitate. Chiar şi astăzi ţin tacâmurile în mâna stângă, joc ping pong sau tenis de câmp cu mâna stângă, ţin telefonul în mâna stângă, gesticulez mai mult cu mâna stângă. Să aud acum „Doamna Învăţătoare” ce mai aveţi de obiectat!
De dragul vremurilor bune, din când în când mai scriu cu stânga. Încă mai pot, încet, puţin tremurat, dar îmi iese. 😀

p.s Da, ştiu! Există ambidextrie. 🙂

Zi și tu

opinii