Am uitat. Complet! Mi-am amintit dimineaţă, în timp ce mă uitam leneşă pe geam. Am hotărât că astăzi e baba mea: e soare afară şi-n casă, m-am trezit cu un zâmbet larg pe faţă, ba chiar şi fredonam nu ştiu ce versuri săltăreţe. Dacă nu-mi convine până la sfârşitul zilei, îmi aleg cifra 5. Oricum asta era în fiecare an aşa că am dreptul la două variante. 😀

Până mă hotărăsc, o aştept pe Sim cu pachetul de acasă şi termin şi legenda de citit.
“Odochea era o babă destul de hâdă şi bătrână şi cam încovoiată de spate. Dochia şi Docă îi spunea. În vremurile acelea a fost frig. Şi cum îi era frig a tot luat câte-un cojoc, până ce a luat pă ea douăsprezece cojoace. Era frig şi era în martie, când sunt zilele Odochii. Atunci plouă, ninge, suflă vântul, de-ţi intră până la oase…
Şi baba suia de zor la munte cu cojoacele pe ea. Când sui mai sus, Dumnezeu a dat o căldură zdravănă, că baba nu mai putea de cald cu atâtea cojoace. Şi ce să facă? Da a prins a ţâpa câte unul. Şi cum a ţâpat unul s-a şi făcut stană de piatră.”

S-aveţi zi frumoasă! 🙂

Comments

comments