Am obosit să gândesc. De multe ori nici nu e productivă gândirea asta a mea, dar mi-e cam lehamite în ultima perioadă. Mi-e lene să fac multe din lucrurile pentru care, în alt context, alergam fără să mă-ntreb dacă e sănătos. Nici la partea de conceput campanii bune pentru proiectele de la şcoală nu mai sunt în stare. Plus că mi se pare că nu mai văd dincolo de cercul acesta dubios. Parcă molfăi acelaşi fel de mâncare la nesfârşit, fără să fie mai sărat, mai dulce, mai iute sau acru de să mă strâmb ca o faţă mototolită din plastilină.

Procesul e neschimbat, oamenii la fel, doar persoana care recită conştiincioasă cerinţele se mai modifică. Nici ea suficient de des încât să simţi că ai respirat pentru o clipă alt aer. Se mai compensează puţin prin câteva personaje cu feţe mai luminate şi mai dornice să te implice într-o discuţie cu sens.
Bonus la toată nebunia asta e timpul. Sau mai degrabă lipsa lui. Câteodată am senzaţia că lenevesc în neştire, alteori că lucrez cu nesimţire (adică prea mult) şi rezultatele nu mai apar. Nu mă refer la cele materiale, nu vă grăbiţi cu criticile.
Nu ştiu la ce categorie intră starea asta (dacă o fi existând vreuna), dar zău că n-ajută. Iar dacă vă trece prin cap să-mi recomandaţi cartea „M-am hotărât să devin prost” de Martin Page, vă rog înduplecător să vă gândiţi la alta. Am citit-o.

Să ne-auzim mai veseli. Am zis!

Comments

comments