Modestia aproape că a devenit ceva prăfuit, lăsată neglijent într-un colţ de cameră. Ce farmec mai are să fii smerit, să stai cuminte în banca ta? Astăzi, e de la sine înţeles că trebuie să-ţi înşirui pe toate gardurile, CV-urile, dacă s-ar putea şi pe buletin să pui câteva bullets în care să menţionezi realizările tale. Până la urmă şi cuvântul „realizare” e pe jumătate stupid. Cine stabileşte ce e o realizare şi ce nu?

Revenind la modestie, nu e aşa că îs enervaţi oamenii ăia care mizează stupid de mult pe propriile acţiuni ilustre? Cei care nu ezită nicio clipă să îţi facă o sinteză (mai pompoasă, ce-i drept) a ultimelor lucruri inteligente de care s-au ocupat.
Cei pentru care, dacă nu ai toate câmpurile completate din CV-ul întins pe 5 pagini, înseamnă că ai fost un mediocru şi un inadaptat, demn de ţinut la două lungimi de braţ distanţă. Cei pentru care tăcerea e echivalentul micimei, al neghiobiei, nicidecum un semn al omului răbdător, capabil să asculte până la capăt şi să înţeleagă pe îndelete despre ce e vorba.

Ba mai mult decât atât, modestia e din vremuri demult apuse. De modă veche, cum ar spune cineva. De ce să fii modest când infatuarea e regina balului? Sapă pe unde poţi şi scoate la suprafaţă un kg generos de reuşite care să te recomande. La ce? Încă nu ştim, probabil nici nu vom afla prea curând.

Ţin să-i mulţumesc lui Drierdna pentru albumul de la Anathema. Genial de altfel! 🙂

Comments

comments