iA


la raft

Scris pe de Oana Filip

Evenimentele/blogurile/oamenii/iniţiativele care promovează lectura sunt de admirat. Aprecierea nu e direcţionată musai spre persoana care conduce un astfel de proiect, ci, mai degrabă, spre identitatea proiectului.
Adică pe motivaţia din spatele gestului, pe suportul ideii care a dus-o la realizare. Indiferent de numele pe care îl poartă cu mândrie, fie că e Lecturi Urbane sau Dreptul de a citi, astfel de concepte nu au nevoie de vreo confirmare suplimentară, în afara propriului ADN.

Cu sinceritatea în tolbă, vă spun că nu asta mă determină pe mine să citesc. Nu e vorba de „misiunea-viziunea-şi-valorile” proiectului, ci mai degrabă de o motivaţie egoistă, care mă îndeamnă tot mai des la raft. Vara asta, tejgheaua mi-a adus în cale mai multe cărţi, diferite ca scriitură, naraţiune, gen literar.

Mă opesc la 3 dintre ele, două aparţinând aceloraşi autori. E vorba despre Ilf şi Petrov, cu ale lor „12 scaune” şi „Viţelul de aur”. Satiră rusească cu acte în regulă, romanele celor doi îs savuroase şi la a doua lectură. Cu personaje atent alese (de la nume ca Ostap, Vorobianinov, Balaganov şi până la schiţarea unor profiluri pshilogice de mare clasă), o astfel de lectură promite în primă fază un singur avatanj: umorul. Până la final, descoperi şi altele, la fel de satisfăcătoare.
Romanele au o legătură temporală între ele, iar unele dintre personaje rămân fidele în ambele relatări. Doar glumele se schimbă, iar, odată cu ele şi contextele în care autorii ruşi îşi implică partenerii.

Mai mult decât atât, dialogurile – inteligente sau nu – dintre protagonişti, îs demne de a fi transcrise pe o agendă şi citite din când în când. Sunt prezente multe replici geniale, dintre care, cea pe care mi-o amintesc cu mare drag acum e: „Să nu mă-nveţi tu pe mine cum să trăiesc.”
A, să nu uit: lectura mi-a fost recomandată de un prieten bun, Liviu Gajora. Nu ştiu ce oră e acum la tine în State, dar mersi oricum! 🙂

Cât despre cartea care a făcut mare vâlvă pe „peretele de pe FB”, Sim a exagerat. Nu e o carte siropoasă, superficială, în care o femeie frustrată se hotărăşte să descopere esenţa vieţii. Da, femeia e frustrată o jumătate din carte, dar nu doar asta o caracterizează.
Descrierile despre viaţa plină de pasiune din Italia, spirituală în India şi de-a dreptul relaxantă în Indonezia, fac din roman o lectură agreabilă, bună pentru zilele călduroase de vară.

By the way, vorbim despre un bestseller, o să apară un film cu Julia Roberts în toamnă (hai că nu-i aşa rău!), iar autoarea are ceva premii literare la catastif: „Nu stiu sa existe acum pe piata un scriitor pe care sa-l citesti cu mai multa placere ca pe Gilbert… Combustibilul textului lui Gilbert este un amestec de inteligenta, spirit si exuberanta colocviala practic irezistibila…” (Jennifer Egan, New York Times Book Review)

Vă îndemn să le citiţi, iar cine îmi spune la final că nu i-au plăcut, îi fac cinste cu o prăjitură de la Select. La alegere! 🙂

Apropo, voi ce citiţi la sfârşit de vară, de vacanţă, de zile în care la ora 21 nu mai e lumină?

Zi și tu

opinii