iA


se schimbă urbea

Scris pe de Oana Filip

Pentru mulţi dintre noi, oraşul în care locuim (temporat or ba) este o adunătură de clădiri, străzi labirintice, oameni derutaţi şi dacă avem puţin noroc dăm şi de câteva parcuri.
Poate ar fi de bun augur să vedem în urbe dincolo de suprafaţă. Să îi descoperim frumuseţea, oportunităţile, poveştile şi să facem un efort pentru a le aprecia. E tare simplu să te opreşti la nişte aparenţe şi să te blochezi în neadevărul lor. E de-a dreptul comod să fii nemulţumit şi să te comporţi ca atare chiar şi atunci când nu ai niciun temei pentru o asemenea atitudine.

Cătălin Ştefănescu
scrie atât de bine, încât mă convinge să-i salvez articolele în bookmarks de fiecare dată. Ultimul care a ajuns acolo se numeşte „Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!” şi prezintă o situaţie neplăcută a modului în care tratăm oraşele cu nepăsare şi laşitate:

„Noi nu locuim oraşele noastre. Le populăm. Ocupăm nişte spaţii pe care le umplem cu noi înşine. Mai degrabă cu prezenţa noastră fizică decît cu idealurile comunităţii sau cu felul în care am vrea să fie, să arate lumea în care trăim.
În mod normal, ar trebui să modelăm oraşele, acum, în libertate, după chipul lozincilor spirituale pe care le strigăm, plini de credinţă, de foarte multă vreme încoace. Ar trebui să „injectăm“ în clădiri, în străzi, în toate spaţiile publice, valorile pe care le recităm cu atîta convingere. Însă felul în care înţelegem ceea ce numim valori e un delir de vorbe mari, un rîu de cuvinte care se varsă, pînă la urmă, într-un ocean negru, de nelinişte lăuntrică.”

Mesajul articolului dilematic m-a dus cu gândul la imaginile de mai sus, peste care am dat întâmplător zilele trecute. Legătura poate sau nu să existe. A, fotografiile sunt făcute în Shanghai! 🙂

Zi și tu

opinii