iA


lectură cu du-te vino

Scris pe de Oana Filip

Am terminat de citit David Lynch, „Cum să prinzi peştele cel mare”. Mi-a plăcut şi îmi place să cred că am citit-o la momentul potrivit.

Pe coperta 1 sunt scrise trei cuvinte „Meditaţie, conştientizare, creativitate”. E drept, le-am regăsit pe parcursul lecturii de mai multe ori. Cu toate acestea, cartea lui Lynch (despre care am aflat de la Sim că e mai bună varianta în engleză) depăşeşte înţelesul pe care îl atribui automat, în timp ce treci de la un cuvânt la altul. E un pic mai profundă şi asta se datorează mai degrabă sincerităţii pe care naratorul o pune pe masă la fiecare pas, decât poveştii în sine.

De altfel, e vorba de mai multe secvenţe din viaţa regizorului. Fiecare episod e un fel de lecţie de moralitate şi imaginaţie, prin care eşti îndemnat să fii mai bun. Cică din bunătatea asta, dintr-o conşiinţă curată şi dintr-o minte limpede, se nasc ideile. Alea care sunt cu adevărat revelatoare şi cu care poţi schimba lumea. [Chiar cred în nebunia asta. :)]

Cred că sunt puţine paginile în care nu mi-am făcut un semn cu creionul. Mai peste tot am subliniat jocuri de cuvinte isteţe, fraze frumos aşezate sau gânduri curajoase. Câteve dintre ele vi le redau şi vouă. Le-am ales pe cele care m-au determinat să simt într-un anume fel cartea lui Lynch.

Vă recomand să o citiţi. S-ar putea ca voi să găsiţi potrivite alte rânduri. Ar fi foarte bine dacă s-ar întâmpla aşa. Atunci, aţi fi siguri că sunt ale voastre.

„E crucial să-ţi organizezi treaba, pentru că, în orice moment în care ţi-ar veni ideea, trebuie să dispui de locul şi instrumentele necesare punerii ei în practică.”

„Fiecare poveste are lumea sa, impactul său, atmosfera sa. Aşa că încerci să pui la un loc aceste elemente – aceste mici detalii -, pentru a crea sentimentul de apartenenţă la respectiva lume.”

„Trebuie să rămâneţi fideli vouă înşivă. Lăsaţi-vă vocile să se audă şi nu permiteţi nimănui să vă compromită. Nu refuzaţi niciodată o idee bună, dar nici nu acceptaţi vreodată una proastă.”

„Mai gingaş ca o floare în ceea ce priveşte bunătatea, mai puternic ca tunetul în ceea ce priveşte principiile.”

Comments

comments