un fel de task
Scris pe de Oana Filip
Lepşele astea sunt ca nişte taskuri. Le primeşti fără să le ceri, trebuie să te ocupi de ele şi să ai grijă să iasă o treabă bună. Dar vine şi partea faină, în care supremaţia e în mâinile tale: momentul mult aşteptat în care dai leapşa mai departe. Că doar de asta-i leapşă, nu-i aşa? 🙂
Ligia Adam, (vă mai amintiţi filmuleţul-de-la-ziua-ei?), s-a „răzbunat” cu următoarele chestiuni, care de care mai…numiţi-le cum vreţi voi. 🙂
SUNT bucuroasă că a venit primăvară şi entuziasmată foc că o să (re)văd nişte oameni super tari în luna aprilie.
AŞ VREA să mă plimb mai mult. Pe jos, prin Copou.
PĂSTREZ cu grijă brăţara de la sus numita, premiul „Oscar” de la PRIME Iaşi, pozele în care aveam 2cm de păr pe cap. Ehee, ce vremuri, dom’le! 😀
MI-AŞ FI DORIT să mă ţin de unul din sporturile pe care le-am început şi să am vreo 2 cm în plus la înălţime.
NU ÎMI PLACE să fie cineva insistent, oricine ar fi persoana respectivă. A, dar nici cu trezitul devreme nu stau prea bine. Doar dacă-i musai. 🙂
MĂ TEM de pisici, de oricare ar fi ele şi oricine le-ar fi stăpânii. Mă tem un pic şi de apă, dar asta-i altă problemă.
ÎMI PARE RĂU când nu găsesc prăjitura preferată la Select. Pe numele ei complet: mousse de ciocolată. Acelaşi sentiment îl am şi când mă despart de oamenii dragi.
ÎMI PLACE să călătoresc, să mănânc chestii deliocioase (recunosc, sunt o gurmandă!), să stau de vorbă cu ai mei bunici. Momentan, cel mai mult îmi place că fac un training de copywriting. 🙂
NU SUNT cea mai mare din familie. Dimpotrivă, cea mai mică. Un fel de Goe, adaptat vremurilor.
DANSEZ cum numai eu ştiu. Câţiva oameni apropiaţi îmi ştiu „schema”. :))
CÂNT oribil, dar cu pasiune. Se poate, credeţi-mă pe cuvânt.
NICIODATĂ nu o să spun „Nu” la propunerea lui Sim de a găti. Ea, se înţelege!
RAR merg acasă. Dar când ajung pe la Fălticeni, ospăţul e în floare. 😀
PLÂNG fără urlete şi suspine înfiorătoare.
SUNT CONFUZĂ când trebuie să iau decizii importante, dar mă dumiresc singură. Asta după ce îi terorizez pe ceilalţi din jurul meu cu întrebarea „Tu ce crezi?”. Muhaha!
AM NEVOIE de zile senine, de oameni ironici, care râd sănătos şi glumesc pe măsură.
AR FI TREBUIT să îmi fac tema la germană acum.
AŞ PUTEA să fiu mai bună şi o să fiu. 😀
Mare exerciţiu de introspecţie! Ce ţi-e şi cu lepşele astea! Hai, dacă tot am ajuns la ce e mai frumos din chestiunea cu pricina, să şi numesc 3 destinatari: Daniel, Bogdan şi Marius.
Nu se acceptă refuzuri!. 🙂