iA


exploatarea de sine

Scris pe de Oana Filip

Am trecut de câteva ori prin sentimentul ăsta. N-am reacţionat tocmai bine, dar cred că e normal. Până la urmă, cui îi place să nu aibă timp de nimic şi să muncească pe brânci?

Până vă gândiţi la un răspuns, vreau să vă povestesc un pic despre cartea „Arta exploatării de sine”, de Jakob Schrenk. Subtitul sună urât tare, dar măcar e sincer: „sau minunata lume nouă a muncii”. Lectura neamţului e anti-mainstream. Merge împotriva valului, dar o face deştept. Nu pretinde revoluţii şi încercări eşuate de greve naţionale. Nici măcar nu e scrisă cu/la nervi.

E o carte despre realitatea actuală. Despre mine, despre tine, despre globalizare. E o colecţie de adevăruri pe care nu mulţi dintre noi au puterea să le digere. E sinceră, clară şi instigă la introspecţie. E ca un consult medical, în care verifici starea în care eşti. Doar că de această dată interesul cade pe latura afectivă, emoţională.

Suntem antreprenori, freelanceri, disponibili oricând şi oriunde. Un job nu mai presupune doar 8 ore de muncă şi atât. Mereu conectaţi la ceea ce se întâmplă, devenim un fel maşinării care nu mai au timp. Vina nu e a noastră sau doar a noastră. E împărţită între factori extrem de diverşi: de la curajul de a spune „nu”, la echilibrul între job şi timp liber, la noua lume a muncii.

Pe parcursul celor 245 de pagini am citit poveşti ale unor oameni care mănâncă 8 ciocolate pe zi, care îşi trimit copiii de 4 ani la cursuri de chineză pentru a fi pregătiţi aşa cum se cuvine, care conduc 850 km până la job, care lucrează 80 de ore pe săptămână, care au 70 de cm din raftul bibliotecii ocupaţi de cărţi cu sfaturi despre cum să îţi creşti copiii, care nu lucrează mai mult de 6 luni la aceeaşi companie, care apelează la bisturiu pentru o înfăţişare perfectă, care sunt caracterizaţi de două cuvinte: mobilitate şi disponibilitate.

Pe lângă aceste poveşti reale, lectura oferă şi explicaţii pertinente legate de taylorism, jetlag, burnout, powernap, mobbing, uni-age, downshifting şi alte concepte pe care le trăim, mai mult sau mai puţin conştient.

Am primit cadou cartea acum câteva luni. Nu ştiu dacă persoana care mi-a dăruit-o a simţit că mă apropii şi eu de arta exploatării de sine. Ce ştiu sigur e că lectura lui Schrenk m-a domolit în cel mai bun sens posibil.

***
Cu ocazia asta, mi-am amintit de blogul lui Brăduţ Florescu. 🙂

Zi și tu

opinii