mi-am abandonat blogul
Scris pe de Oana Filip
Da, chiar am făcut-o. Pentru o zi sau mai multe. Rămâne de văzut. Nu vreau să grăbesc lucrurile. Dimpotrivă, vreau să mă bucur de ele pe îndelete. Merită toată atenţia şi grija mea.
Well, blogul a ajuns pe cele mai bune şi frumoase mâini. A primit răsfăţul pe care îl merită şi chiar mai mult de atât. „The World According to Filip” este, cu ocazia acestui articol, în braţele Adrianei. I l-am dat cu încredere şi seninătate. L-am primit înapoi plin de emoţii şi gânduri bune.
Da, Adriana e primul guest writer de aici. Nu promit că va mai exista vreunul. Nu curând. Îţi mulţumesc frumos de tot şi abia aştept să înşir idei pe foile alea albe. Made my day!
Mai jos, cele mai potrivite şi frumoase cuvinte din primăvara asta. 🙂
Copywriting Framework according to Adriana (în the world according to Filip)
Chiar dacă Oana mă trage mereu de mânecă şi îmi spune să nu uit să precizez şi experienţa noastră în domeniu, eu mă încăpăţînez să subliniez mai ales pasiunea din care s-a născut acest training. Şi ca orice lucru făcut cu pasiune, a fost plin de momente frumoase de la primul cuvânt pus pe foaie, până la biblioraftul roşu din care ieşeau colţurile materialelor, în care înfingeam una câte una emoţiile.
Cine o cunoaşte pe Oana va şti că am avut parte de momente de muncă asiduă, alternate cu clipe în care am râs cu gura până la urechi.
Dacă ar fi să reduc această experienţă la un cuvânt, acela ar fi descoperire.
Am descoperit în noi resurse nebănuite şi neexploatate, oameni frumoşi, cărţi şi melodii care ne-au dat curaj şi ne-au înseninat zilele. Şi mai presus de toate, am descoperit o prietenie nebănuit de frumoasă.
O experienţă complexă, din care am învăţat foarte mult şi care m-a (poate ne-a) restructurat.
Închei prin a mă consola cu vorbele pe care ni le-a spus odată Ioana Nicuşan, (căreia îi datorăm foarte mult pentru ceea ce a ieşit): există viaţă şi după training. 🙂
To be continued…