Bunătăţi de la APC #1
Scris pe de Oana Filip
Cu un news feed plin de share-uri şi like-uri pentru filmuleţul APC sau pentru fotografiile din cele cinci zile de workshop, cu participanţi la Creative Coffee VI care povesteau (şi) despre asta, cu telefoane la 23:32, în care am fost rugată să transmit felicitări şi pentru Adriana, Manu şi Marius deopotrivă, ai senzaţia că s-a cam spus ce era important.
Ei bine, pe lângă faptul că mai jos puteţi vedea (pentru a câta oară?) filmuleţul de final al primei ediţii Atelierul Produselor Creative, aş vrea să mai spun două vorbe. Prima e legată de oamenii care au construit pas cu pas acest filmuleţ. Pe de o parte de cei menţionaţi mai sus, iar pe de altă pate de cei de la Fondante, cărora le mulţumim că ne-au amintit cât de departe am ajuns cu APC-ul.
A doua vorbă e direcţionată spre cele cinci echipe care s-au înhămat la o şcoală cu cele mai grele examene. Curajul de a participa la acest program de mentorat îmi aminteşte de întrebarea lui Andrei Roşca – „Ce îi face pe oameni excepţionali?”. Ba chiar îmi vine în minte (din nou) şi Malcolm Gladwell care spune ceva în care eu cred cu tărie: suntem un cumul a celor cinci oameni alături de care ne petrecem timpul. Esenţa noastră e de fapt o amestecătură din alte cinci.
Şi cum blogul ăsta devine mai degrabă vizual şi mai puţin descriptiv, mai jos e o selecţie de fotografii pur subiectivă.
Ne vedem în octombrie 2012.