Scrisul, mereu la modă
Scris pe de Oana Filip
Când eram prin clasa a 11-a, sora mea îşi tocea tălpile papucilor făcând ştiri pentru Cuza Net. Când nu făcea asta, scria tablete pe J-Log. Când lua pauză de aici, era prin redacţie la Opinia Veche. Într-un fel sau altul, scrisul era o activitate obligatorie. Voaia sau nu, dădea cu nasul de pix şi agendă. Pe atunci erau folosite, nu doar purtate în geantă pe post de accesorii.
La început a obligat-o sistemul (Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării), mai târziu plăcerea, a urmat necesitatea, iar acum e tot un fel de plăcere, doar că un pic diferită. Oricum, scria pagini întregi nu pentru că era neapărat cool, ci pentru că înţelegea puterea cuvântului scris, mai ales a celui tipărit.
Scrisul o ajuta să priceapă mai bine o felie din realitate, să analizeze de ce unele lucruri se întâmplă aşa şi nu pe dos, o îndemna să pună cap la cap nişte verigi şi să le dea un sens. Scrisul era un proces, nu un scop în sine.
Astăzi, news feed-ul meu e doldora de sfaturi pentru a ajunge la o scriitură genială, de imagini cu maşini de scris mai vechi sau mai noi, de citate legate de puterea magică a cuvintelor, de recomandări de cărţi şi autori care ne spun în 10 paşi ce trebuie făcut şi ce ba, de pseudo-exerciţii de scriere, de declaraţii zilnice prin care ne punem în genunchi în faţa scrisului.
De fiecare dată când scroll-ul meu întâlneşte atâtea plecăciuni, scrisul devine o activitate tot mai prăfuită. E ca la filmele alea promovate atât de asiduu încât le ştii pe jumătate înainte să apară trailerul HD. Reacţia e să te îndepărtezi şi să cauţi o peliculă franţuzească de care nu a auzit nimeni, nicidecum să te apropii. E acelaşi sentiment ca atunci când fumezi un chiştoc.
Dacă tot pluteşte în aerul www-ului, dar nu numai, atâta dragoste pentru scris, sub diferitele lui forme, hai să încercăm să facem mai multă treabă şi mai puţină zarvă gratuită. Scrisul, la fel ca orice pe lumea asta, e ceva care se învaţă. Că unii au mai mult patos când povestesc şi conving mai uşor e cu totul altceva.
Dintre ăştia i-aş numi pe Cristian Lupşa de la Decât o Revistă, pe Cristina Bazavan, cu al ei blog S!MPA şi pe BTO de la sub25.ro Urmăriţi îndeaproape s-ar putea să ne spună mai multe şi mai de substanţă decât maldărul ăla de chestii pe care le share-uim pe Facebook.
[Partea întâi]