iA


Cadou de ziua mea

Scris pe de Oana Filip

Volcinschi. Valentina Volcinschi mi-a făcut un cadou frumos sub forma unui text cum doar ea știe să scrie. Mi-a făcut o bucurie mare cât casa. Gândurile le-am lăsat așa brute, cum le-a scris madam.

Asta ţi-o scriu cu mov, că e doar o introducere numai şi numai pentru tine. Ce vezi mai jos e un cadou virtual de ziua ta. Într-un sfârşit, m-am ţinut de cuvânt şi am scris chestia cu jocurile din copilărie. Dar într-un mod mai altfel. E pentru blogul tău. E despre tine. Sper să-ţi placă 🙂 La mulţi ani, dewdy! >:D< Mă faci mândră, keep it up!


Acum o bună bucată de vreme, în inbox-ul meu a apărut — hop aşa! — un e-mail de la domnişoara Oana Filip. Conversaţiile cu dumneaei erau destul de dese şi lungi exact cât să nu ne rupem o coastă de râs. Deci cu atât mai mare mi-a fost surprinderea să o văd pe Oana cocoţată în vârf de inbox.


Ce mă ruga Oana în e-mail şi — recunosc cu toată ruşinea din lume — n-am apucat să fac până în ziua de azi a fost să scriu câteva rânduri despre jocurile care îmi plăceau mie în copilărie. Nu mai ştiu exact care era scopul, dar cert e că voia ea musai să afle la ce jocuri eram eu Căpitan şi la care mi-am rupt picioarele.

Între timp, am uitat de sarcina asta (ceea ce explică de ce titlul de Căpitan m-a ocolit toată copilăria). Dar uite că a venit ziua asta magică de 13 septembrie, zi în care domnişoara Filip “face pe prinţesa” şi — vrei, nu vrei — trebe s-o suporţi.

(Paranteză ca să-i zic şi eu “La mulţi ani!” ca toţi oamenii)

Şi, cine ştie prin ce năzdrăvăneală, mi-am amintit fix azi de rugămintea asta cu jocurile de copchil dement la care participam cu vitejie. Şi am stat eu şi-am făcut ditamai lista de o foaie jumate cu toaaate jocurile pe care le-am jucat vreodată. Apoi alege, Fănică, numa` unu`, ca să nu te dai mare că le jucai tu pe toate.

Sincer, tare aş fi vrut să scriu aici că eram prima la Prinselea sau măcar secundă la Ascunsa. Aş putea să mint că eram golancă la Nemţoaica sau că rupeam oase la campionatele de judo amator. Dar mă roade acuma — nu ştiu de ce, pe cuvânt! — un sentiment de onestitate, aşa că recunosc: mie cel mai mult îmi place jocul ăla cu “Dacă ai fi…”.

Ăsta e joc de jucat seara, când eşti prea obosit să mai dai cu şutu-n minge. Şi merge cam aşa: cineva te întreabă, spre exemplu, “Tu dacă ai fi o planetă, ce ai fi?” Şi tu răspunzi şi întrebi, la rândul tău, pe altul. Tot cu “Dacă ai fi…”, dar nu cu planete. Cu altceva. Treaba ta ce scorneşti.

Şi aşa de dor mi s-a făcut de joculeţul ăsta de obosiţi, că m-am trezit jucându-l cu donşoara Filip. În absenţa ei, mai exact. Iar dialogul a urmat formula asta:

Volcinschi: Dacă Filip ar fi nu-ştiu-ce, ce ar fi?
Tot Volcinschi: Eu cred că ar fi cutare.

Superb dialog. E întotdeauna plăcut să discuţi cu o persoană atât de simpatică. Şi ia uite ce a ieşit:

(Ta – daaaaaaaaaaaa)

Dacă Oana Filip ar fi

o planetă, ar fi Marte, că-i mai focoasă la vorbă şi îi place şi roşul, după câte se vede.
o zi din săptămână, ar fi Luni, că-i prima la acceptat provocări de tot felul. Şi te trage şi pe tine de mânecă dacă te pui pe lâncezeală.
un animal, ar fi un căţel Jack Russel, care nu stă o clipă locului şi pare că râde tot timpul. Ar chema-o Oliver, că aşa-mi place mie 😀
o direcţie, ar fi înainte. Poate nu ştiaţi asta, dar Oana e făcută dintr-un material tare rar, care se cheamă Optimism.
un instrument muzical, ar fi un ukulele, că e mic, gălăgios şi amuzant.
o emoţie, ar fi cea mai pură veselie!
o culoare, ar fi verde. Printre altele, şi pentru că e complimentar cu roşul ăla de-i place ei 🙂
ceva dulce, ar fi ursuleţi din jeleu de la Haribo. Nu unul, ci mulţi-mulţi, de toate culorile şi aromele.
un loc, ar fi un parc. Eventual de distracţii. Neaparat cu un carusel în mijloc. Din ăla cu de toate: căluţi şi maşinuţe şi ceşcuţe şi ce-o mai fi.
un personaj de desene animate, cu siguranţă ar fi Bugs Bunny. Cine e mai şmecher ca Bugs Bunny?
o formă gemetrică, ar fi un cerc. Pentru că duce la bun sfârşit tot ce-şi propune.
un simţ, în mod sigur ar fi auzul, că-i place să stea la discuţii şi la chicoteli.
un joc, ar fi FIFA. Şi asta numai pentru că mi-a stârnit gelozie când zicea că-l bate pe tatăl ei la FIFA, cînd eu nici măcar nu pot s-o iau la fugă din taste.
o putere supranaturală, ar fi teleportarea. Ca să ajungă cât mai repede dintr-un loc în altul şi să-şi facă mai mult timp pentru tenis, întâlniri şi leneveală.
un singur cuvânt, ar fi simplu: Filip. Că doar una e.

Dacă vreţi să vă prindeţi şi voi în jocul ăsta, mai scrieţi şi voi la comentarii. N-o să se supere domnişoara administrator de blog, nu-i aşaaaa?

Zi și tu

opinii