Sunt zile în care tot ce se întâmplă pare copleşitor. E ca o plapumă grea care se întinde până deasupra capului. Reuşeşti să respiri în felul tău, doar că la un moment dat ai senzaţia că aerul pe care îl expiri e fierbinte. Începi să transpiri în palme şi să te gândeşti că e posibil să nu rezişti prea mult. Tragi tare de plapumă, o dai la o parte şi iei o gură mare de aer. Dacă ţi-ai dezvelit doar capul înseamnă că mai ai de îndurat. Până să scapi de tot e cale lungă.

via [replică auzită în Fight Club]

Acela e un moment în care trebuie să te hotărăşti destul de rapid dacă vrei să te obişnuieşti cu aerul ăla care aproape frige sau te ridici din aşternuturi. Într-o formă sau alta e vorba despre detaşare. Laşi la o parte lucrurile, proiectele, oamenii, zilele şi gândurile care te ţin lipit cu faţa de cearşaf şi te îndrepţi rapid spre baie. Te speli cu apă rece şi te gândeşti că în nopţile următoare vrei să dormi dezvelit de tot.

Comments

comments