iA


De două ori Ankara

Scris pe de Oana Filip

În acelaşi an, la 3 luni diferenţă. Prima dată cu vreo 40 de grade care ardeau faţa şi mâinile, a doua oară cu jumătate din gradele alea şi cu un soare mai blând şi mai prietenos. La ambele călătorii am învăţat câte ceva despre Ankara şi foarte multe despre oameni.

Oraşul ăla e făcut să te ţină captiv pe străzi. Să îţi poarte paşii pe dealurile care ţi se întind în faţa ochilor şi să uiţi de timp şi de tine. Te şantajează din multe puncte de vedere. În primul rând pe plan emoţional, iar în al doilea rând pe plan financiar. Negoţul a rămas un mare hit şi în ziua de astăzi. Cât despre stări şi sentimente, am înţeles rapid că a doua vizită a completat ce mi-a lipsit în prima şi m-a făcut curioasă pentru a treia.

Geanta mea (stricată la aeroport) încă poartă aromele de acolo. Piperul negru după care se pare că e înnebunită Adela (sau Adelicii, depinde cum o ştiţi), cafeaua, fisticul, toate şi-au făcut loc în buzunarele mai mici sau mai mari. Acasă la mine încă miroase a Ankara şi e bine. Îmi aminteşte de bazar, de saci, de munţi de condimente sau ingrediente, de culori, de zâmbetul sincer al celui de după tejghea.

Nu sunt o iubitoare a oraşelor aglomerate tocmai pentru că simt că mă sufocă. E ca dormitul în corturile mult prea înghesuite. Deşi Ankara e un târg mare, iar asta înseamnă automat că se bucură de un spaţiu generos, eu mă simt taman invers. Totuşi, 5 zile sunt numai bune de testat agitaţia unui oraş în care se construieşte la fel de repede pe cât se vorbeşte.

A doua oară în Ankara mi-am dat seama că un oraş nu reprezintă nimic fără oamenii din el sau fără oamenii alături de care te-ai hotărât să îl baţi la pas. Şi mai cred că mândria, locală şi naţională la un loc, fac bine dacă sunt înţelese cu adevărat.

Bonus: un filmuleţ care pe mine m-a emoţionat şi care descrie perfect experienţa de a bea ceai negru în Turcia. S-aveţi răbdare că are şi o parte în engleză.

Zi și tu

opinii