iA


Despre nevoia de recunoştinţă

Scris pe de Oana Filip

Cel mai adesea, uităm de ce facem anumite lucruri. Care e motivaţia din spatele cortinei? E o persoană, un salariu, un impact pe care credem că îl avem? E un automatism şi nimic mai mult? Sau poate e nevoia de recunoştinţă, sub o formă sau alta?

01_AlinaAndrei

photo (c): Alina Andrei, preluată de pe Oitzarisme

Cred că mare parte din ceea ce facem e datorită sentimentului plăcut pe care îl avem când ni se spune că facem un bine, indiferent ce ar presupune el.
Chiar dacă vine din partea colegului de birou, de la o echipă sau de la o comunitate din care simţim că facem parte, esenţa recunoştinţei rămâne aceeaşi. Unii o descriu ca pe o obligaţie morală, care se manifestă în cel mai natural mod cu putinţă. Ai fost ajutat, cineva îmbunătăţeşte ceva de care te bucuri şi tu direct sau indirect, ţi-au fost preluate câteva responsabilităţi, ai fost scutit de un efort fizic sau intelectual, ţi s-a facilitat ceva, ai putut să dormi mai bine, toate merită recompensate/apreciate cu o recunoştinţă sinceră, lipsită de orice urmă de praf.

Cine afirmă că recunoştinţa e un sentiment de care doar unii au nevoie înseamnă că e egoist în gândire şi simţire. Şi mai înseamnă că nu a fost în stare să o obţină, ceea ce e şi mai rău.

Melodia e de la Andrei, un căutător al muzicii care se lipeşte de suflet.

Zi și tu

opinii