Cineva îmi spunea de curând că „oricum, fiecare se luptă cu proprii demoni şi nu e uşor”. Despre cum arată aceşti demoni, cât de prezenţi sunt în vieţile noastre, cum le facem faţă şi cât de mult ne influenţează starea e greu de presupus. În schimb, ce ştiu sigur e că sunt ai noştri, că trebuie să îi digerăm cumva şi să trăim cu ei. Asta nu ne face fricoşi şi nici perdanţi, ba dimpotrivă. E la mijloc o asumare, o alinierea a sentimentelor, o acceptare a ceea ce suntem cu adevărat.

via

Citind poezia lui Iv, din care a rămas lipită de mine prima strofă

„hai să vorbim mai puțin și să facem mai mult
îmi zice o voce interioară
hai să ne uitam mai degrabă înăuntrul nostru
decât în afară”

şi un articol care are ca punct central un discurs al lui Steve Jobs

„Your time is limited, so don’t waste it living someone else’s life. Don’t let the noise of others’ opinions drown out your own inner voice. You have to trust that the dots will somehow connect in your future. You have to trust in something–your gut, destiny, life, karma, whatever. This approach has never let me down, and it has made all the difference in my life. The only way to do great work is to love what you do. If you haven’t found it yet, keep looking. Don’t settle.”

mi-am dat seama că de prea puţine ori ne alocăm timpul de care avem nevoie pentru a înţelege. O persoană, un context, o poveste.
Din cauza asta e posibil să pierdem mult, cum era să fac şi eu în seara asta, când deasupra mea era poate cel mai frumos cer pe care l-am văzut în ultima vreme. Şi da, asta s-ar putea să conteze la final de zi mai mult ca orice altceva.

—
Din seria textelor scrise noaptea

Comments

comments