iA


Ce faci pentru tine?

Scris pe de Oana Filip

Am fost întrebată, în mai multe rânduri, ce fac pentru mine. Prima reacţia a fost să cer clarificări şi să mă asigur că persoana respectivă se gândea în aceeaşi direcţie în care îmi zbura şi mie mintea.

Adelicii

via

Am întrebat, la rândul meu: „pentru mine, adică aşa, foarte egoist?”, iar răspunsul pe care l-am primit a fost monosilabic „da”. Am spus, fără să mă gândesc prea mult: „două lucruri: merg la tenis şi la Linguri Curioase”. Astea sunt două activităţi extrem de specifice, pe care nu prea le sar, tocmai pentru că îmi fac bine. Tenisul mă deconectează, îmi dă o libertate greu de descris şi îmi limpezeşte mintea. Linguri Curioase e un răsfăţ culinar de toată frumuseţea, care ascunde mult mai mult decât sunt capabilă să surprind aici sau prin fotografiile pe care le fac la fiecare ediţie.

Dacă e să mă uit în toată grădina, aş spune că mai fac pentru mine şi Creative Coffee, Atelierul Produselor Creative. Într-un cuvânt: AIC. Aş adăuga oricând ieşirile la cafele cu câţiva oameni dragi, de a căror prezenţă nu m-aş putea lipsi.

Cred că e important să facem mai multe pentru noi. Chiar şi când simţim că totul e cu şi despre noi, (job, familie, proiecte de un fel sau altul), pun pariu că există câteva lucruri pe care le putem face doar de dragul nostru, oricât de egoist ar suna asta. Şi nu pentru că așa ar fi mai cool, ci pentru că asta s-ar putea să ne facă (mai) fericiţi decât ne putem imagina.

 

 

Comments

comments