Că aşa ne stă nouă bine, să facem de toate, să ne pricepem şi să avem păreri de la gastronomie până la chimie şi înapoi. Setea asta cruntă de a face şi de a vrea de toate ne diluează. Ne face să fim de toate şi nimic, să numărăm aparente reuşite şi să trăim sentimente măreţe cum că ne iese cam tot ce ne trece prin cap.

via

De curând, am cunoscut pe cineva care e genuienly good. Iar când zic asta nu mă refer la faptul că e omul bun la toate, ba dimpotrivă. Îşi asumă atât de natural neajunsurile încât nu-ţi rămâne mintea la ele.
Ce-i cu adevărat admirabil e că e una dintre puţinele persoane pe care le ştiu şi care îşi face meseria cu drag, dar mai ales cu cap. E exemplul ăla de povestit şi altora cum că a fi profesionist înseamnă mai mult decât a ţipa în gura mare că eşti aşa şi nu altminteri. Pentru persoana asta, trezitul la 6 dimineaţa e o asumare şi o dovadă că a face lucrurile cu drag  şi cu efort nemărginit e ceva de la sine înţeles. Un fel de „se poate şi altfel?”

Cred că, înainte să vrem prea multe ar fi mai sănătos să oferim înzecit.

p.s. Aş vrea să cunosc mai mulţi pentru care pasiunea e transformată în job, iar jobul într-un fel de a fi. Restul e decor.

Comments

comments