Titul articolului de faţă e, de fapt, un gând verbalizat în seara asta, pe o bancă din Copou. Spus cu fermitate şi cu zâmbetul pe buze. Şi-a făcut loc în discuţie într-un mod elegant şi natural. Vorbeam, printre altele, despre oamenii care pleacă. Din viaţa noastră, dintr-un job, dintr-o ţară, dintr-o casă. Despre cei care, într-o măsură mai mare sau mică, îşi lasă amprenta asupra noastră. Uneori în cunoştinţă de cauză, alteori uşor stângaci.
Mereu cu impact.

Da, e adevărat că seara vine la pachet nu doar cu reuşitele sau eşecurile de peste zi, ci şi cu o stare de vulnerabilitate. Ba chiar de singurătate, chiar dacă nu o percepem aşa. E momentul ăla în care ni se rostogolesc în minte întrebări grele, gânduri alambicate, scenarii de toate felurile. Tot astea ne fac să adormim repede, speriaţi de avalanşa de incertitudini, sau greu, măcinaţi de cât de dificile pot fi unele curse.

Pe de altă parte, dacă seara suntem slabi, dar dimineaţa ne dăm jos din pat mai puternici şi mai energici, atunci e bine. E chiar liniştitor că, odată cu lumina care bate în geam, ne luăm hainele de „Micul Prinţ” şi suntem gata să facem un pas mai aproape de cine suntem cu adevărat.

Pentru seri, vulnerabile or ba, Adele e întotdeauna o alegere înţeleaptă.

Comments

comments