E vorba mai mult despre o stare şi mai puţin despre un fapt. Mai mult despre o atitudine şi mai puţin despre un adevăr. Mai mult despre o proiecţie şi mai puţin despre o realitate.

Pablo Picasso via

Cred că ne simţim în pielea goală ori de câte ori o luăm de la început. N-aş spune de la zero pentru că, îndrăznesc să afirm, niciodată nu e de acolo. Întodeauna e de la ceva, chiar şi atunci când nu vrem să credem asta şi suntem ferm convinşi că avem dreptate. Iar începutul ăsta poate purta multe măşti: de la un job, la un partener de viaţă, la o schimbare de domiciliu şi de buletin până la un refresh al valorilor personale.

„În pielea goală” mai poate simboliza faptul că suntem singuri. Nu la modul absolut, ci foarte punctual, în situaţia cu care ne confruntăm la un moment dat. La fel de bine poate reprezenta şi gradul de vulnerabilitate pe care îl resimţim şi care acţionează ca un generator de întrebări grele, aparent fără răspuns, numai bune de furat ore întregi din noapte sau din zi, după caz. Nu mai puţin relevant e şi faptul că „pielea goală” e asociată cu nuditatea, cu goliciunea, fizică şi sufletească deopotrivă.

Ei bine, îmi place să cred că „în pielea goală” e un motiv suficient de bun şi de frumos de a ne uita mai des la noi înşine şi de a vedea că, dincolo de orice, ştim cine e persoana din oglindă. Şi ca să fim siguri că vom îmbrăca hainele potrivite e nevoie ca mai întâi să ne facem curaj pentru a ne dezbrăca.

Comments

comments