iA


Câte dintre luptele pe care le ducem sunt ale noastre?

Scris pe de Oana Filip

Cum puţini dintre cei care rătăcesc prin prăvălia asta sunt persoane solitare, care trăiesc pe un vârf de munte mai mult de trei zile în cinci ani, cred sincer că şi ei se confruntă cu mai multe lupte. Sau poate că e, aparent, doar una, dar dacă face cât zece tot pe-acolo iese la socoteala finală.

9acef571071c4d9c1636d38297821a6bLion Fighter, Berlin via

De la frământările şi demonii personali, la dilemele legate de oamenii cu care ne petrecem timpul şi până la provocările puse pe masă la job, toate înseamnă, în esenţă, un maraton de lupte. Multe sunt mentale şi mari generatoare de scenarii că deh, cum altfel să simţi că eşti viu pe lumea asta?

Până nu treci prin nopţi nedormite, în care te uiţi la lună de parcă atunci o vezi pentru prima oară, până nu te ia cu noduri în gât de ai senzaţia că tot ce îţi doreşti e să fugi încotro vezi, până nu te trezeşti dimineaţa lat, fără vlagă să te ridici din pat, până nu transpiri în palme de nervi sau de emoţii, până nu eşti mov sub ochi şi nu îţi crapă retina în faţa laptopului, ei bine, până atunci e prea linişte.
Dar asta nu înseamnă că e şi bine. Ba dimpotrivă, nu rar se întâmplă ca tăcerea dinaintea furtunii să aibă un ecou mai mare şi să lase prăpăd în urmă.

Cu toată amestecătura asta în gânduri, dacă e să fim sinceri, câte dintre luptele astea, pe care le ducem în spate ca pe pietre de moară, sunt ale noastre? Câte sunt parte din viaţa noastră şi cât din a celorlalţi? Şi mai ales, cât de bine e să ni le asumăm fără prea multă bătaie de cap, dintr-un spirit de sacrificiu greu de luat la rost? Şi până când, există o linie de finish?

Cred că viaţa ne antrenează să facem faţă la mai mult decât suntem noi capabili să ne dăm seama. Totuşi, asta nu înseamnă că ar trebui să ne luăm la trântă cu ea şi să jucăm mereu rolul de super eroi.  S-ar putea să ne trezim cu faţa lipită de pământ şi plină de praf şi atunci aproape că nu o să mai avem putere să facem mare lucru. Nici pentru noi şi nici pentru ceilalţi.

P.S. Nu degeaba, în instrucţiunile de zbor, e recomandat ca, în caz de prăbuşire, mama să îşi pună masca de oxigen înaintea copilului.
Doar când noi vom fi bine, vom fi capabili să îi ajutăm şi pe alţii să câştige luptele lor.

Zi și tu

opinii