iA


Ce hram poartă asumarea?

Scris pe de Oana Filip

Se spune că asumarea vine la pachet cu maturitatea, care apare în vieţile noastre odată cu vârsta, iar timpul curge oricum în legea lui.

644084_3625745778557_993073913_n

via Seth Godin

Dacă e să mă uit în jurul meu, nu mulţi sunt cei care au înţeles rapid că asumarea e mai degrabă un fel de a fi şi de a trăi. Nu ai zile în care o uiţi acasă şi zile în care o declari în plen. Şi nici nu o scoţi pe masă doar când e cazul. Dimpotrivă. O porţi în tine, nu cu tine. E mai mult decât un accesoriu, cum prea des ne place să credem sau să ne minţim.

Asumarea ar trebui să ne definească cap-coadă, indiferent de context, de oameni şi de decor. E ca pielea pe care nu o putem da jos şi de care trebuie să avem grijă, fiecare cum ştie mai bine. Şi ca să fim siguri că suntem fini ca bebeluşii, ar trebui să facem un exerciţiu mai des de autocunoaştere. Altfel, doar vom crede că ne asumăm reacţii, cuvinte, sentimente, asocieri, fapte. În realitate, vom trăi într-un scenariu scris stângaci, care nu va duce la nimic bun, onest şi durabil.

Mă bucur să am lângă mine câţiva oameni care vorbesc puţin despre asumare, fiind mult mai preocupaţi de cum o pot pune la treabă zilnic, ca într-un ritual de neclintit. Nu de alta, dar sunt suficient de isteţi ca să înţeleagă că reversul medaliei înseamnă laşitate, iar cu haina asta chiar nu le stă bine.

p.s. Sunt fericită că vă am pe-aproape.

Zi și tu

opinii