iA


Intenţii bune înţelese prost

Scris pe de Oana Filip

Rolul pe care îl joc la Creative Coffee, uneori încerc să îl explic prin poveştile scurte de pe LinkedIn, mi-a adus la pachet o grămadă de bucurii, dar şi câteva episoade de coşmar. O să povestesc unul dintre ultimele.

10923716_10200397682420918_7688047336208147206_n

De felul meu, cu sau fără pălăria CC deasupra capului, îmi place să ajut. Ajutorul ăsta ia multe forme, dar în ultimul an şi ceva s-a transformat tot mai mult în facilitare, în conexiuni. Asta înseamnă, în cuvinte puţine, că încerc să construiesc poduri între oameni, între triburi, în funcţie de ce-şi-cum e pe masa de joacă.
Miza e mereu una pozitivă, cel puţin de la asta plec, de asta mă dau jos din pat. Să îl ajut pe X să găsească un designer freelancer sau un fotograf sau un ilustrator, pe Y să îl pun în legătură cu cineva care ar putea dezlege nişte mistere pe habar-n-am ce super tehnologie, pe Z să lucreze cu o firmă de mobile development care ştie ce face, dar mai ales când face ce a promis.

Mereu am pornit de la ideea că fac asta pentru că aşa consider că e bine, indiferent ce înseamnă asta. Cu siguranţă nu e vorba despre un bine egoist, parol. Dimpotrivă, e despre ceva care vorbeşte despre noi ca grup, ca o comunitate pe care simt că o reprezint într-o formă sau alta, ca un oraş (na că am îndrăznit să o spun).

Ce mă macină e că, în continuare, (prea) puţini văd dincolo de propriul interes, propria nevoie, numiţi-o cum vreţi. Iar asta e cumva normal, atâta vreme cât ne asumăm povestea şi de-o parte şi de alta şi ne-o spunem franc. În schimb, chiar şi cu sinceritatea legată de gât poate fi şi extrem de apăsător.
Mai ales când ştiu că fac ce fac ca să fie un pic mai bine, iar pe de altă parte iese un pic mai rău.

S-a întâmplat de curând şi n-a fost binidităt. A fost supărător pentru că, o dată în plus, mi-am dat seama că unele intenţii bune sunt înţelese prost, unele responsabilităţi sunt luate la trântă, unele promisiuni sunt spuse ca pe un banc, unele atitudini sunt enervant de superficiale.

S-a rupt o bucată din podul pe care tu te plimbai, deşi nu ai pus umărul la construcţia lui. Dimpotrivă, era un fel de la „Meşterul Manole”, varianta modernă.

Acum, te rog să-ţi faci podul tău şi să nu mai mergi pe al meu. L-am închis.


Mai mult decât orice, gândurile astea sunt puse aici ca să-mi amintească unde şi când trebuie să pun frână. De restul, caramele.

Zi și tu

opinii