Mă mir că nu-mi apare un mesaj care să îmi spună „Ai ajuns cam târziu pe aici, ce mai cauţi?”. Aşa de rar păşesc în prăvălia asta online. Astăzi vin cu cireşe de Comarna ca să sărbătoresc şase ani de apăsat tastele pe oanafilip.ro.

Probabil că ce se întâmplă pe aici nu se aliniază la nimic. Nici la trenduri, nici la sfaturile de la alţi postaci, vorba unui prof din facultate. Se identifică doar cu mine.

Cred că, de-a lungul timpului, puţini sunt oamenii care s-au adaptat sau au priceput ce şi cum s-a schimbat în şi cu mine. În schimb, prăvălia asta a învăţat, pe deplin, să mă aştepte şi să îşi bată capul de fiecare dată cu încăpăţânările, perioadele în care am lipsit sau fugit de ea. Încă reuşesc să mai folosesc cheile ca să o deschid în grădina www-ului. Nu au ruginit.

Vara asta adun şase ani de când povestesc una alta pe aici. De cele mai multe ori am scris pentru mine, crezând că nu mă vede şi nu mă citeşte nimeni. Mi-a plăcut să trăiesc cu intimitatea asta închipuită. Am considerat-o necesară şi dătătoare de curaj. Aşa am ajuns să număr 537 de borcane de pe rafturile de aici.

Şi dacă tot pomenesc de numere, atunci hai să înşir şi alte pretexte de sărbătoare personală. Mi-am dat seama, de curând, că prima oară am deschis sertarul #astăzimi-aplăcut acum aproape cinci ani. Aş fi pus pariu că sunt maxim doi. O surpriză plăcută, de altfel. Am îngrămădit acolo o sumedenie de oameni, experienţe, plecări-şi-reveniri, cărţi, muzici şi alte acareturi. Cu foarte mici excepţii, nu mai mult de cinci ori pe an, sertarul #astăzimi-aplăcut e răsfăţat zilnic.

Dacă e ceva pentru care sunt cu adevărat recunoscătoare acestor jocuri naive, atunci aş rezuma totul la exerciţiu. Uneori de imaginaţie, alteori de scriitură şi de răbdare, de cele mai multe ori de sinceritate şi dorinţă de a face ceva (un pic) mai bine. Sper că îmi iese.

Mă-nclin şi vă mai aştept!

Comments

comments