iA


Curaj la purtător

Scris pe de oana

O fi tribul din care fac parte. O fi faptul că și eu am trecut (încă sunt acolo din anumite privințe) prin asta. O fi vremurile tulburi în care trăim. O fi frica să ne asumăm mize mai mari. Nu știu ce e, dar curajul e în fiecare dintre noi.

Fotografie de la călătoarea Cristina Poncu (căreia i-am dat curaj acum mulți ani, într-o suită de discuții luuungi, purtate într-un balcon din care vedeam Copoul)

Nu o singură dată mi-a fost dat să văd cum cineva din comunitatea lărgită — îndrăznesc să numesc și prieteni, colegi de birou, familie, creatori de toate felurile — nu își valorifică potențialul nu pentru că nu vrea, ci pentru că are nevoie de ajutor. Iar ajutorul ăsta, dragi cititori, nu e despre rețete la cheie. Nu e despre cinci pași ca să. Nu e nici despre hai că te ajut eu cu organizarea. Nu e nici măcar despre lipsa de cunoștințe sau de altfel de resurse.

De cele mai multe ori, e despre curaj. Despre cum îi poți reaminti celui de lângă tine că intenția dă tonul.

Dacă acum șase-șapte ani mi se părea că o parte dintre creativii din jurul meu nu își întind aripile complet pentru că nu știu (de la cum să arate lumii munca într-un fel care îi reprezintă și până la cum să aducă alți contributori care să îmbunătățească experiența per se), astăzi cred că e, mai degrabă, despre nevoia de a stârni un soi de îndrăzneală și de forță.

Curajul poate fi împachetat în multe feluri.

Uneori, cred că am oferit curaj prin faptul că am aruncat în apă rece anumiți oameni în anumite contexte. Și eu am fost plonjată la rândul meu și dacă în primă fază am strâns din dinți, ani mai târziu nu pot să spun decât Mulțumesc! Așa am învățat să mă descurc, să dau din mâini și din picioare, să strig după ajutor, să iau decizii fără să aștept să am toate informațiile de care am nevoie. Nu există așa ceva. E doar o amânare fără sfârșit.

Alteori, am stârnit curajul în ceilalți prin faptul că am reușit să le arăt părți din ei la care nu au reușit să se gândească prea mult. La rândul meu, am un mentor de opt ani care face fix la fel cu mine și îmi este de mare ajutor.

Am scos la iveală contexte în care persoanele cu pricina au manifestat skill-uri pe care le luau de-a gata sau abilități care, în viziunea lor, nu însemnau mare lucru. Puse pe masă în forma potrivită, le-au extins orizontul și perspectiva, iar de aici doar lucruri bune s-au întâmplat.

Cred cu tărie că independent de forma în care am dat curaj celor din jur, așa cum m-am priceput mai bine, am învățat că cel mai important e să fii acolo când lucrurile o iau razna. Când, după un episod în care consecințele nu sunt cele mai plăcute, te arăți la față și susții cum și cu ce poți. Nu îi dai curaj unui om și fugi într-o vizuină fără să te mai intereseze cum a ajuns la destinație, ci îl conduci cu blândețe, răbdare și generozitate și te prezinți oricare ar fi finalul.

Pentru că da, curajul nu e doar despre atitudinea asta stimulantă — we can do it, e și despre we are in this together. Sau mai ales despre asta.

Zi și tu

opinii