Am publicat pe Basecamp-ul Pixelgrade (un tool de comunicare internă pe care îl folosim; nu e ales întâmplător, ne place cultura lor) scrisoarea de mai jos. E adresată în primul rând colegilor mei, însă m-am gândit că poate fi un exercițiu bun de onestitate și transparență care va da apă la moară și în alte organizații și companii. Cred că avem nevoie de mai multă autenticitate și vulnerabilitate în locurile în care lucrăm și mai cred că ea poate fi inițiată de către oricine. În egală măsură, știu că intenția bate orice sfat, așa că am hotărât să încep eu. Poate următorul ești tu.

Vizual semnat de talentata Maria Căruntu de la Pixelgrade

Salutare,

Bine v-am regăsit! Mă bucur că am revenit la butoane, dar mai ales printre voi. Luna plecată hai-hui prin Europa m-a ajutat să mă centrez pe multe paliere, dar, mai ales, să mă întorc cu mai multă claritate.

Scrisoarea asta vine din dorința de a împărtăși câteva gânduri pe care le-am tot decantat în vacanța asta, dar și câteva îngrijorări pe care le am din rol de CPO. Mai mult, mi se pare o ocazie bună să fiu vulnerabilă și, cine știe?, poate îi atrag și pe alții în direcția asta.

———

Sunt vremuri tulburi. Nu e ușor ce facem, piața în care facem, partenerii alături de care facem, comunitatea din mijlocul căreia facem și tot așa. Nu de puține ori de-a lungul excursiei am citit, ascultat și povestit cu alți oameni că singura certitudine pe care o avem astăzi ca profesioniști e incertitudinea, schimbarea, dinamica.

Dacă acum 20-30 de ani părinții noștri aveau un drum în carieră mai clar, nu neapărat mai bun poate, cu beneficii și bătăi de cap pe măsură, ei bine, noi suntem actori într-un film în care cele mai multe sisteme sunt în mișcare continuă.

Uneori, mișcarea cu pricina ne atrage și pe noi într-o direcție bună, alteori o ia pe coclauri și avem de suferit. Nu e ușor să dansăm tangoul ăsta plin de ritmuri amețitoare și, mai ales, nu e simplu pentru punctul în care suntem noi astăzi, la Pixelgrade.

Tocmai pentru că am ales o cale a cărei bornă este împachetată în excelență, recunoștință și grijă, nu are cum să fie neted ca în palmă. Poate fi, cu siguranță, mai lin pe alocuri, cu mai puține presiuni care suflă direct în ceafă, dar comod nu.

E aproape un oximoron să credem asta, ba chiar o naivitate aș îndrăzni să spun, de vreme ce performanța cere benzină în permanență. Că e vorba despre una intelectuală, morală, creativă, de efort fizic, acul rezervorului are mereu nevoia să fie cât mai sus.

Apropo de asta, recunosc că v-am regăsit obosiți, în special pe Vlad și pe George. Sunt îngrijorată de cât de mult și-au întins banda mentală în luna mai și de câte ori au uitat de ei pe parcurs. Nu știu dacă sunt singurii, poate ceilalți arătați asta diferit și nu știu să decodez momentan, însă îmi doresc mult să aflu direct de la sursă (adică de la fiecare).

În schimb, ce reușește să mă liniștească e că ambii au avut o plasă de siguranță care să susțină vremurile complicate în care încă mai navighăm, respectiv pe voi ceilalți. Că ați manifestat grijă or ba pe înțelesul lor încă nu știu, însă ce am aflat la nivel de comportamente de zi cu zi m-a bucurat enorm. Că a fost vorba despre atitudinea profesionistă, despre going the extra mile sau despre o menajare cu privire la task-urile per se, toate au avut un impact sănătos și e meritul vostru.

———

Jucăm într-o ligă doldora de întortocheli de tot felul și e nevoie, poate mai mult ca oricând în istoria Pixelgrade, să fim împreună. Nu mă refer la statul laolaltă la birou, deși sigur și asta contribuie la un soi de suport moral, ci la tot restul.

Împreună în modul în care depășim provocări și bariere care de care mai complicate, împreună în rezolvarea unor probleme tehnice sau non-tehnice, împreună în atingerea obiectivelor din acest ciclu, împreună în înțelegerea și acceptarea celorlalți, împreună în dorința de a crește atât individual, cât și colectiv.

Sunt încrezătoare că tot ce a aterizat pe masa noastră, fie că e vorba despre situația cu temele pe WordPress.org, fie despre Blocks Style Manager, fie despre luptele tehnice, de marketing sau de support copleșitoare pe alocuri, toate ne ajută să devenim o versiune mai bună. Mai mult, cred cu tărie că genul ăsta de zgâlțâieli fac parte din parcursul oricărui business și că ne determină (implicit) să ne luăm timp de reflecție ca să ne amintim de ce facem ce facem.

Misiunea Pixelgrade e, în continuare, una care mă inspiră și care m-a făcut să mă simt mândră în călătoria pe care tocmai am încheiat-o. Ce construim împreună e meritul fiecăruia dintre noi și nu e deloc puțin lucru. Știu că e complicat de văzut și de simțit victoria asta de la o zi la alta pentru că suntem prinși în alergătură, însă vă rog să mă credeți pe cuvânt. Am dat zoom out foarte mult în perioada în care am fost plecată și am ajuns la o profunzime care sper să îmi fie aproape pe termen lung.

Într-o lume în care mult prea mulți oameni aleargă pe o roticică fără să aibă curajul să ia o pauză și să se gândească la cine sunt cu adevărat, simplul fapt că voi citiți scrisoarea asta e, deja, o victorie în sine.

Țin morțiș să vă spun că sunt recunoscătoare pentru ce reprezintă fiecare din Pixelgrade și că, în ciuda bobârnacelor de care avem parte astăzi, suntem, de departe, o echipă care poate intra oricând în arenă cu ceea ce noi considerăm a fi big players.

Cu toate astea, faptul că am ales să susținem oamenii care își doresc să aibă impact în comunitățile lor înseamnă că avem ocazia imensă să lăsăm în urmă o moștenire al cărei ecou va dăinui cu mult mai mult decât un like.

Să fiți mândri de voi, eu sigur sunt. 💜

Cu încredere, mulțumiri și felicitări,
Oana

Comments

comments