iA


Dacă aș fi știut

Scris pe de oana

Zilele astea mă bântuie gânduri de tot felul. Nu cred că reușesc să le pun cap la cap în forma lor cea mai clară, însă nici nu fug de ele. Stau, decantez, le las să se așeze în mine și-n minte.

Fotografie de la a treia ediție Creativ înainte de cafea, făcută de ninja Katerina Nedelcu

Cine mă cunoaște mai bine e familiar cu faptul că nu de puține ori am spus că vorbim prea rar de partea unsexy din antreprenoriat. Și ca să vezi ironie, eu nici măcar nu sunt antreprenor per se, ci mai degrabă un spirit intraprenorial.

Adicătelea un om cu inițiativă și zvâc, care nu se teme să vină cu propuneri de schimbare în mai bine, să se suflece la mâneci ca să le implementeze și care vede oportunități de creștere, în special în zona de oameni.

Cu toate astea, chiar și așa, cred cu tărie că, în continuare, povestim prea puțin despre cât de singuri suntem la nivel profesional. Și cum mai toată lumea din jurul nostru — prieteni, familie, colegi, gașca extinsă, încearcă să ne rezolve într-un fel sau altul. Să ne dea soluții rapide, rețete, ghiduri, orice care să ne scoată (cred ei) cât mai repede din starea cu pricina. De admirat intenția și dorința de a contribui, nimic de zis, dar realitatea le ia pe amândouă la trântă și le calcă în picioare.

Ce te faci când răspunsurile nu sunt acolo? Când nu există un motiv, ci milioane de decizii mici care își pun amprenta asupra punctului în care te afli? Și dacă, de fapt, singura rezolvare cu adevărat sănătoasă e cea de care ți-a fost poate cel mai frică?

Mai mult, mi-am dat seama că cei care nu trăiesc per se o poveste similară încearcă să ardă etape pentru că e prea greu și prea dureros să stea în starea aia. Să treacă prin ca să treacă peste, vorba cuiva.

Preferă să alerge spre final și să ia o decizie, oricare ar fi, ca să simtă că fac progres, când, de fapt, tot ce reușesc este să fugă.

Ori de câte ori sărim pași nu facem altceva decât să ne trezim cu fața lipită de asfalt. Uneori, ne julim chiar mai rău decât ne-am fi imaginat.

Dacă aș fi știut măcar ce am scris aici, poate aș fi ales diferit. Nu neapărat altceva, dar poate altfel. Aș fi avut un pic mai multă armură emoțională și intelectuală să dansez printre mine care stau să sară în aer în orice clipă.

Dacă aș fi știut că un rol ca al meu (angajat-intraprenor cu responsabilități de antreprenor), aproape unic, cum îmi spune Andrei Roșca, vine la pachet cu un astfel de cost, poate că aș fi ales și altă variantă de a-l plăti. Dar, la final de zi, îmi amintesc că nimic nu e prea scump atunci când vine vorba despre propria mea devenire.

P.S. Oameni ca mine și ca alții în roluri similare nu au nevoie să fie soluționați în vreun fel. Dimpotrivă, au nevoie să li se amintească faptul că sunt apreciați pentru ce fac, că li se acordă încredere, că le sunt recunoscute eforturile. Acum că știi asta, poate alegi să faci ceva diferit.

Zi și tu

opinii