iA


Despre MBA-ul de community building de la CMX

Scris pe de oana

Au trecut patru luni de când am terminat de parcurs MBA-ul de community building de la CMX. Multă lume m-a felicitat (asta înseamnă like-ul și inimioara, nu?) când am spus că am primit o bursă, prea puțini m-au întrebat ce am învățat. E okay, împărtășesc acum.

Faptul că, încă o dată, ne lăsăm amețiți de cuvinte mari, cum e MBA, nu mai e o mirare. Că suntem mai interesați de faimă digitală efemeră decât de substanță, la fel. Că nu ne preocupă profunzimea, asemenea. Nu zic că e rău sau bine, în fond fiecare face alegeri după propriul plac, dar mi-e limpede că eu nu simt că învăț de la cei care se opresc la primul layer.

Așadar, experiența cu acest MBA a depășit cu mult impactul pe care l-am simțit via conținutul la care m-am expus per se. A fost, încă o ocazie, în care am conștientizat cât de puțini sunt acei community builders care sunt dispuși să pună osul la treabă. Pentru mulți, e suficient și un merge-și-așa, un #hashtag, o titulatură pusă la profilul de pe rețeaua socială.

Mă rog, episodul ăsta îmi amintește de o ședință de coaching cu Andrei Roșca, în care, cu multă naivitate l-am întrebat: Doar toți vrem să facem performanță, nu? Răspunsul lui a fost un râs blajin, prietenos, dar totuși ferm, urmat de: Oana, performanța presupune să investești constant resurse de toate felurile (timp, bani, energie). Desigur că nu toată lumea e dispusă să pună skin in the game.

De atunci, mi-a fost clar.


Cum am ajuns să fac MBA-ul?

Simt că este important de știut că am obținut o bursă fără să sper prea mult. Cursul costa în jur de $600 și deși la Pixelgrade acoperim 75% din orice formă de învățare (de la cursuri/cărți/traininguri la conferințe ca The Power of Storytelling), am simțit că e cam mult. Nu în absolut, ci pentru că sunt familiară cu munca celor de la CMX, am trecut printr-un alt curs de-al lor cu Adriana (mentor-și-prietenă) și mă gândeam care e nivelul de noutate pentru mine ca să scot banii ăștia din buzunar.

Așa că mi-am făcut curaj și am aplicat la un scholarship. Formularul a fost provocator, cu întrebări foarte clare în zona de community building (exemplu: ce skill-uri ai care pot modela o comunitate? sau ce valori are comunitatea pe care o reprezinți?) și un proces lin prin care treceai de la o etapă la alta.

La două săptămâni de când am aplicat am primit un mail în care m-au anunțat că îmi oferă bursa. Yaaay!

„Congratulations, you have been selected as a scholarship recipient for CMX Academy! Thank you for giving us the opportunity to learn about you. Your enthusiasm and passion for community certainly came through the application!”

Cum s-a desfășurat?

Toată experiența a avut loc digital, pe platforma CMX, iar lecțiile au fost înregistrate în avans. Cu alte cuvinte, puteam să le parcurg când voiam. Sistemul măsura progresul și dacă nu îmi făceam temele de la o sesiune la alta, era un pic dificil să înțeleg cum se leagă informațiile, dar nu era o piedică în sine.

Am ales să mă țin de MBA și să trec prin conținut îndeaproape, așa că în fiecare săptămână lucram la asta ca să fiu cât mai în flow.

Mi-a fost de mare ajutor că în perioada respectivă gândeam experiența cu comunitatea Uptairs by Pixegrade. E vorba despre un newsletter săptămânal în care trimitem o poveste despre cum cineva a devenit un om mai bun (mamă, soț, vecin, angajat, leader, etc.). Sunt scrise de oameni din întreaga lume, iar focusul e pe poveste, nu pe bannere, promo, ad-uri, tracking sau alte asemenea.

Cu ocazia MBA-ului am netezit o serie de răspunsuri pe care le căutam în perioada cu pricina ca să îmi dau seama cum să modelez tribul Upstairs. Asta a fost și plus valoare cea mai mare pe care am luat-o de la CMX.

Conținutul nu a fost slab, ci mult mai potrivit pentru cineva care fie este la început de drum, fie are o comunitate de milioane de oameni. Nu de alta, dar o grămadă de exemple erau dintr-un peisaj foarte departe de mine pentru punctul în care mă aflu cu Upstairs sau Creativ înainte de cafea (tribul Salesforce sau Atlassian).

Ce am învățat?

De dragul disciplinei, de fiecare dată când fac un curs îmi iau notițe, ba chiar aproape documentez întreg procesul. Mă ajută mult să văd nu doar ce am acumulat la nivel de cunoștințe, dar și cum m-am simțit pe parcursul experienței.

Sunt câteva concepte cheie pe care fie le-am uitat, fie au fost noutăți și mi-a prins bine să le descos.

Un exemplu ar fi cele trei layere pe care e bine să le am în vedere în construirea unei strategii de comunitate:

  1. Business: ce obiective de business îndeplinește comunitatea
  2. Comunitate: ce programe sau proiecte face tribul ca să ajute la aceste obiective
  3. Tactic: cum anume te asiguri că te apropii cu programele sau proiectele de obiectivele cu pricina.

Trăim vremuri în care termenul de community builder sau community building este foarte tentant, răsar multe joburi în direcția asta, unele mai clare, altele mai confuze, însă sunt puțini cei care investesc timp și energie în înțelegerea industriei cu adevărat, foarte tânără de altfel. Confundă comunitățile cu evenimentele, obiectivele de business cu nevoile tribului, PR-ul cu community building-ul și-tot-așa.

MBA-ul clarifică zona asta de strategie și aduce multă limpezime în ceea ce privește potențialul unei comunități și de ce există ea pe fața pământului. Întrebare din partea casei: dispare comunitatea dacă dispare păstorul ei?

Un bun reminder a fost modelul SPACES, pe care eu îl implementez mai degrabă natural decât după manual, dar mi-a prins bine să îmi reamintesc de valoarea pe care o aduce metodologia asta. E un acronim care indică obiectivele de business din spatele unei comunități și fiecare literă înseamnă ceva, desigur: S (support), P (product), A (acquisition), E (engagement), S (success).

Cui l-aș recomanda?

Nu simt că am pierdut timpul cu acest MBA, chiar dacă au fost sesiuni din care luam foarte puțin. Fie pentru că dimensiunea comunităților de care vorbea David Spinks (trainer și omul care a pus pe roate CMX) era uriașă și nu puteam să relaționez, fie pentru că simțeam că mă lovesc de diferențe culturale și atunci trebuie să sap mai mult pe cont propriu.

Cartea lui Daniel David, Psihologia poporului român, rămâne, în continuare, una de căpătâi pentru orice community builder, leader sau om la cârma unui grup de indivizi.

Așadar, îndrăznesc să zic că MBA-ul este o provocare bună în primul rând pentru cei la început de drum, care simt că dacă nu organizează un eveniment (fie digital sau non-digital) nu au cum să construiască o comunitate, dar și pentru cei cu niște ani de construit lucruri în zona asta pentru că au ocazia să își mai pună piesele de puzzle în ordine.

Dacă e cineva interesat să afle mai multe sunt deschisă să avem o discuție în direcția asta și inclusiv să ofer notițele pe care le-am luat la firul ierbii.

În final, un sfat din partea casei: nu vă mai lăsați așa ușor seduși de cuvinte mari aruncate pe pereții digitali și încercați să testați apele pe propria piele și să vedeți dacă vă place cum simțiți nisipul de sub picioare or ba.

Cum spune Cristian Lupșa de la DOR în prefața minunatei cărți Să urle, să ardă de Leslie Jamison:

Ca să pătrunzi într-o poveste, ca să-i dai spațiu să existe și celuilalt, ai nevoie de timp și ai nevoie de spațiu. Sigur că un scroll, un video de un minut îți dă un shot de dopamină, care e hormonul care ține de noutate, dar să dai drumul și la robinetul de oxitocină, care e un hormon care ține de atașament și încredere, sau chiar la serotonină, care ține de validare, e mai complicat. (…) Ca să antrenăm empatia altora, trebuie să o ascuțim pe a noastră.

Zi și tu

opinii