Nu construiești comunități pe Slack
Scris pe de oana
M-am gândit mult dacă să scriu articolul ăsta. După ce am făcut pace cu intenția din spate, una care vine din generozitate, de altfel, m-am măcinat dacă să fie în RO sau EN. Am ales prima variantă pentru că este Sahara la nivel de resurse serioase în zona de community building la noi acasă. Mai mult, nu putem omite cultura și impactul ei asupra felului în care construim și consolidăm triburi, dar despre asta cu altă ocazie.
Foto de Katerina Nedelcu, la Pixelgrade acasă
De dragul contextului, îndrăznesc să amintesc că fac community building din 2011. Pe vremea respectivă, doar Adriana Truong (prietenă și mentor, fix în ordinea asta) și Răzvan Crișan (via Asociația Oricum, la timpurile alea) aveau cunoștințe despre industriile creative și implicit despre ce presupune o comunitate.
Zece ani mai târziu, conceptul e pe buzele tuturor, comunitatea e folosită obsesiv (și abuziv?) în toate discursurile, fiecare are felul lui de a înțelege care e contribuția unui trib într-un mecanism de business și-tot-așa. E încă devreme. Suntem la început de drum, de asta și confuzia uriașă pe care o văd în jurul meu și pe care, pe alocuri, o împărtășesc.
De dragul timpului vostru, eu nu mă grăbesc nicăieri, am să notez câteva argumente punctuale care să susțină titlul ales. Pentru o variantă de dezbatere și dialog în profunzime, sugerez un call separat, un eveniment online, orice ajută.
Slack este tot un fel de chat, mai oacheș
Tool-ul ăsta e construit ca să încurajeze chat-ul. De la cum e gândit designul la toate beneficiile promise, miza este să te țină captiv acolo. Cu următoarea notificare, cu următorul canal creat de community builder (sau de un ambasador din comunitate, dacă există așa ceva), cu următorul anunț, cu următorul membru care abia a pășit în acest tărâm al pierzaniei de timp.
Slack nu strânge date relevante pentru community builders
Întreabă orice om care păstorește comunități via Slack ce date relevante știe despre activitatea membrilor. Cine e implicat (plecând de la ipoteza că implicarea = numărul de mesaje) și cine nu? Ce interese au oamenii respectivi și cum pot construi împreună? Ce date factuale știu despre ei? Câți dintre ei contribuie cu conținut relevant pentru obiectivele companiei?
Slack nu e un tool cu care să îți convingi managerii
Provocarea uriașă a celor care construiesc comunități și care reiese ca uleiul în apă în ultimul raport al celor de la CMX, e distanța îngrijorătoare între ce obiective urmăresc community builders și ce interese au proprietarii de business. Nu există aliniere pentru că nu există o abordare sănătoasă de a agrega informații și de le pune pe masă într-o manieră convingătoare. Nu e de mirare că cei mai mulți creatori de comunități sunt one-man-show, adesea fiind și cei care se ocupă de customer support și de social media.
În funcție de punctul de evoluție în care te afli cu tribul pe care îl construiești, există alternative care să fie de partea ta și care să amplifice eforturile pe care le depui. Pot fi platforme dedicate, construite de la zero cu gândul de a pune comunitatea în centrul lor, cum e Circle sau Bevy, dar există și soluții în WordPress care să fie mai ușor de adaptat realității tale specifice. Și apropo, WordPress este o comunitate open-source uriașă — nu degeaba 40% din site-urile din toată lumea sunt bazate pe acest CMS.
—
Din dorința, poate naivă, de a te ajuta să dai o șansă mai mare muncii tale astfel încât să îți faci vocea auzită și să ai un loc la masa de decizii, te încurajez să explorezi alternative și să lași Slack-ul pentru GIF-urile funny de vineri după-amiază.
Dacă vrei să povestim despre comunități, fie ele digitale sau offline (sau hibride), mă găsești ușor la [email protected].