Ce urmează să citești este un eseu personal, o pledoarie, o perspectivă. Nu am pretenția să dețin adevărul absolut (ar fi plictisitor), nici nu cred că vocea mea este suficientă. Însă de undeva trebuie pornită o conversație (mai multe, de fapt) despre distanța mare dintre ce spunem, ce facem și unde tânjim să fim.

Foto credit: Tudor Șanta

Un pic de context

Prima mapare, de care știu, a industriilor creative în Iași a fost făcută în 2006 și îmi amintesc că a fost implicat Marius Ursache, Adriana Truong, David Parrish, British Council și probabil mai sunt și alții, să-mi fie cu iertare că nu îmi amintesc.

Dacă răscolesc printr-un laptop mai vechi, cred că încă mai dau peste prezentarea pe care am făcut cu Marius și Adriana ca să găsim sponsori pentru Atelierul Produselor Creative — un program de tip accelerator de startupuri. Îmi amintesc perfect două dintre slide-uri: unul în care defineam ce înseamnă industrii creative și altul în care prezentam câteva businessuri locale din sub-sectoarele cu pricina. Logo-urile Chotronette, Polirom, Fine It’s Pink, Cucuteni, Coriolan, Grapefruit erau puse la loc de cinste.

Acesta era felul nostru cel mai direct și mai simplu de a ilustra faptul că există deja businessuri creative în Iași, că antreprenorii respectivi au arătat că se poate, că avem și produse creative, nu doar servicii, că este un loc de joacă al cărui potențial nici măcar nu ni-l imaginam în toată complexitatea lui.

Industrii creative pe toate gardurile

Avem obsesia de a dilata niște definiții după cum ne convine. Foarte ușor, orice devine creativ, orice e industrie, orice e business. Cred în forța referințelor care au dovedit în fel și chip că e nevoie și de limite, de bune practici, chiar de metodologii care mențin lucrurile într-o zonă curată și clară.

De când cu programul Europa Creativă, apetitul pentru industriile creative a devenit unul de nestăpânit. Pe de o parte, multe businessuri au avut ocazia să viseze la ceva mai mare decât jocul individual, pe de altă parte, pentru unii a fost încă o ocazie să bifeze cuvintele potrivite în căsuțele potrivite din formularele de finanțare.

Dacă cei dintâi au reușit să prindă curaj să își ducă o pasiune la nivelul următor, de mică întreprindere, și să îi inspire pe alții să nu se lase de ce le place cu adevărat, cei din urmă au continuat să nu facă cinste industriilor creative și celor care activează în liga asta.

Mai mult decât evenimente

Un oraș al industriilor creative nu are cum să fie un oraș al fragmentării, cum e Iașul astăzi. Ai doar câteva evenimente care împart aceeași bulă, antreprenori care nu primesc susținere din partea administrației, ONG-uri care se târâie cu bugetele, spații de co-working care deservesc prea puțin creativii și-tot-așa.

Ca să reprezentăm, pe bune, un oraș al industriilor creative, e nevoie de mai multe piese de puzzle. Pe unele dintre ele le cunosc via rolul de community builder pe care îl am de 11+ ani, pe altele le intuiesc, câteva le-am văzut la alții mai experimentați ca noi și de unele n-am deloc habar.

Dar sigur nu e suficient să scrii pe toate gardurile, fie ele digitale și non-digitale, creative week, antreprenori creativi, afaceri creative, industrii creative, artiști și creativi. Poate fi începutul de poveste, un capăt de ață, dar e nevoie de mai mult.

Via miile de ore petrecute în conversații, în workshop-uri, în evenimente, 1:1, 1-to-many, reies ca uleiul în apă câteva nevoi specifice pe care trebuie să le adresăm la nivel colectiv, nu doar individual, fiecare în universul lui.

1. Nevoie de socializare, de interacțiune, de dialog

Dacă în 2010, când nu era niciun co-working în târg, David Parrish ne încuraja să căutăm creativii în cafenele, într-un teatru independent, în locații neconvenționale, astăzi cred că am depășit punctul ăsta. Avem nevoie de mai multe spații care să ni se adreseze, nu de care să tragem ca de un elastic care stă să pocnească. Nu toate evenimentele pot avea loc în cafenele sau, la capătul opus, în spații care deservesc nunți.

Aș îndrăzni să spun că ne-ar prinde bine un co-working, dar s-ar putea să fie prea puțin și prea orientat către desk-and-chair. I-aș spune, mai degrabă, hub cultural, și aș da exemplu proiectul Berzei21 de la București. E suficient de grăitor și de acoperitor pentru ce îmi imaginez că se poate face acolo și efectele cu pricina.

2. Nevoie de finanțări locale, digerabile

Proiecte cum e Creativ înainte de cafea, Vinificat în Iași, Hangariada, Creative Mornings, Festivalul Girafelor și alte asemenea, înghit un buget relativ mic pentru ce ecouri produc în timp și cum contribuie la consolidarea comunității de creativi din Iași. Desigur, mai sunt și altele și merită să apară mult mai multe. Apropo, un festival de industrii creative cum sună? Am ideea asta din 2011 și dacă atunci era Sahara la nivel local în ceea ce privește numărul de creatives & makers, astăzi chiar avem cu cine.

Finanțările astea ar trebui să fie mai accesibile, mai transparente, mai ușor de obținut și de raportat. Dacă pentru $5-10K e nevoie de 5 oameni cu experiență în finanțări europene, 3 luni de muncă și 2 copaci tăiați atunci n-are niciun haz și nicio noimă.

Comunitatea locală are nevoie și de bani ca să țină lucrurile în mișcare, nu doar de entuziasm, speranță și visare. Iar banii ăștia nu pot veni mereu de la aceeași 20 de sponsori de care trage toată lumea pe parcursul unui an.

3. Nevoie de comunicare și informare

Faptul că am plasat-o ultima nu o face mai puțin importantă, dimpotrivă. Dacă e o piedică foarte reală care ne pune bețe în roate în ceea ce privește colaborarea pe plan local, atunci e necunoașterea. Nu știm unii de alții suficient de mult. Nu știm ce resurse locale avem. Nu știm cum să găsim oamenii de care avem nevoie într-un context specific: de la un proiect de arhitectură la unul de street art, de la un storyteller la un ilustrator, de la un ceramist la un pictor.

Cred că putem începe cu un agregator digital, similar cu cel de la CREATIVA.community de la Timișoara și dezvoltăm de acolo. Apropo, proiectul este open-source și sunt deja în discuții cu ei pentru o colaborare astfel încât să folosim aceeași umbrelă pe care să o adaptăm local.

Să știm ce creativi avem, care e povestea lor, ce produse locale se fac în Iași, cu cine ne putem înhăma la niște provocări, cum putem strânge rândurile între noi. Dacă nu ne cunoaștem, nu ne putem imagina nici cum putem colabora și contribui la binele comun.

În final, să nu ne fie frică de ce este diferit de noi, de cum gândim, de cum simțim. Și să fim generoși în toate felurile posibile. De acolo ies cele mai frumoase experiențe, relații, întâmplări. Cum ar zice Hans Ulrich Obrist:

I believe in generosity as a medium. I want to share everything, always. If I meet somebody who is really exciting, if I have a great encounter, I want to share that because these connections are important. I’ve always thought that my job is to think about togetherness. I facilitate these introductions all the time, but also people do it to me all the time!

Cu speranță și prietenie,
— Oana

P.S. Cine se bagă? Wink, wink, Destination Iași.

Comments

comments